Air Moldova ar putea fi scoasă la privatizare în 2017, după ce va fi făcut un audit din partea experților internaționali. Unele din motivele care au dus la această decizie sunt înrăutățirea stării economico-financiare dar și a reclamațiilor vis-a-vis de compania aeriană.

Declarațiile au fost făcute de vicepremierul, ministru al Economiei, Octavian Calmîc în cadrul unui interviu acordat pentru Deschide.MD.

„În primul rând conform legii 121, Air Moldova nu este în lista activă a bunurilor ne-pasibile privatizării. În al doilea rând ea a fost introdusă în lista pasibilă privatizării. În plus noi considerăm că acest sector are un potențial mult mai mare decât în prezent. Iar un partener sau investitor strategic pentru Air Moldova nu ar strica. Noi primim foarte multe reclamații vis-a-vis de activitatea acestei companii. Plus la toate, situația economico-financiară a Air Moldova, examinată în retrospectivă, denotă o înrăutățire a mai multor indicatori, de aceea noi examinăm posibilitatea privatizării în anul 2017. Doar că ea este o companie destul de sensibilă și va fi supusă unei expertize din partea experților internaționali iar ulterior vom decide”, a spus ministrul. 

Întrebat dacă acest lucru a fost discutat cu Ministrul Transportului de spre acest lucru, Calmîc a declarat că desigur se discută pentru că compania este în gestiunea Ministerului Transporturilor.   

„Până la urmă politica în domeniu o efectuăm în comun - Ministerul Economiei de comun acord cu Ministerului Transporturilor. Eu cred că nimeni nu se dă în lături să facă un diagnostic extern acestei companii dar ulterior vom lua o decizie”, a comentat ministrul. 

Mai multe detalii urmăriți în interviul, realizat cu ministrul economiei Octavian Calmîc care va apărea curând pe Deschide.MD.