Eliminarea impozitării dividendelor distribuite persoanelor juridice este încă o propunere inclusă în proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2021. Amintim, legislația fiscală prevede impozitarea dividendelor prin reținerea finală la cota de 6%, în momentul distribuirii acestora indiferent de statutul persoanei beneficiare.

Astfel, în cazul distribuirii dividendelor către o persoană juridică de drept privat, aceasta din urmă nu include dividendele în venitul impozabil, dar la o ulterioară distribuire a dividendelor va reține impozitul de 6%.

În acest sens, pentru a asigura că legislația fiscală nu prevede o impozitare a aceluiași venit cu același impozit se propune ca reținerea impozitului în mărime de 6% aplicată dividendelor să se realizeze doar în cazul distribuirii dividendelor către persoane fizice sau persoane nerezidente.

Scopul acestei măsuri este de a perfecționa sistemul fiscal în vederea contribuirii la formarea unui cadrul legal favorabil mediului investițional, inclusiv prin reținerea și investirea mijloacelor financiare în cadrul proceselor economice, generatoare de valoare adăugată.

Impactul net bugetar al măsurii propuse va constitui -10 mil. lei.

Monitorul Fiscal