Situația de la Moldasig scoate la iveală că cele două companii care vor să preia administrarea încearcă orice metodă ca să ajungă la conducerea companiei de asigurări. Or, nici nu reușește supraveghetorul pieții asigurărilor să emită vreo ordonanță că imediat de la Moldasig vine o contestare sau cerere de chemare în judecată. Deschide.MD a intrat în posesia mai multor acte din corespondența instituțională dintre CNPF și Moldasig care relevă că situația de la compania de asigurări este una de preluare a conducerii acesteia - practic în fiecare zi fiind expediate scrisori instituționale între cele două entități.

Situația de la Moldasig a apărut în vizorul presei după ce deputatul PAS Dumitru Alaiba a sesizat Procuratura Generală despre o decizie de judecată din 6 noiembrie - decizie care scoate CNPF din administrarea specială a Moldasig și lasă două companii să o conducă. Tot prin această decizie de judecată este înregistrat la Agenția Servicii Publice în calitate de administrator al Moldasig, Dumitru Tuliuluic. Acest lucru însă este făcut fără avizul CNPF, lucru stipulat în Legea 220 din 2007. 

Deputatul susținea că în baza acelei decizii de judecată, pe 9 noiembrie 2020, persoane mascate angajate la o companie de pază au intrat în sediul central și au înlăturat conducerea instaurată de către CNPF punând alte persoane în funcții de conducere. 

 

Exact peste o zi - 10 noiembrie, regulatorul emite o ordonanță prin care este blocată scoaterea banilor de la Moldasig sau tranzacționarea în vreun fel a celor 450 100 de acțiuni. 

La 11 noiembrie de la sediul Moldasig este expediată către CNPF o contestare a deciziei regulatorului, astfel administratorul special provizoriu, instituit prin decizia de judecată din 6 noiembrie - SRL Confidential Audit cere anularea imediată a ordonanței din 10 noiembrie și suspendarea executării acesteia. Acesta motivează prin faptul că managmentul anterior, adică cel instaurat de CNPF a fost unul defectuos, în același timp, Confidential Audit se bazează pe decizia de judecată din 6 noiembrie. 

Dar asta nu e tot, peste trei zile, sâmbătă 14 noiembrie cele două companii care administrau Moldasig mai depun o cerere de chemare în judecată a CNPF și cer anularea acelei ordoananțe care practic a blocat și conturile bancare ale companiei de asigurări.

Peste două zile, luni 16 noiembrie, este acceptată cererea depusă de Moldasig. Exact în aceeași zi, administratorul special provizoriu expediază o notificare și către CNPF prin care anunță că s-a adresat în judecată. În opinia SRL Confidential Audit, prin ordonanța din 10 noiembrie - CNPF ar fi depășit cadrul legal în exercitarea atribuțiilor sale. 

Pe 18 noiembrie același SRL Confidential Audit mai expediază la CNPF o cerere de anularea a ordonanței respective. La scurt timp regulatorul îi răspunde că cererea prealabilă este inadmisibilă și cere să respecte cadrul aferent asiguratorilor.

Peste 2 zile pe 20 noiembrie CNPF hotărăște să pună un administrator special nou la conducerea Moldasig conferindu-i împuterniciri depline pentru conducerea gestionarea și controlul companiei. Exact în aceeași zi de la Moldasig este expediat în adresa regulatorului încă o cerere, scrisă de mână deja, prin care se cere CNPF-ului să anuleze ultima decizie. Cea din urmă insituție răspunde că cererea este una inadmisibilă.

Situația a devenit tensionată la un moment dat, și reprezentanții CNPF au venit cu o reacție dură la cele întâmplate la compania de asigurări, menționând pe 21 noiembrie, într-un comunicat de presă, că își exprimă dezacordul față de modul de contestare a actului administrativ emis de autoritate, de către „CONFIDENTIAL-AUDIT” SRL, acesta prezentând cereri scrise ”pe genunchi”, ceea ce este absolut detestabil și descalificant, desconsiderator și neglijent, brutal și batjocoritor, nu pur și simplu la adresa regulatorului, dar în general la adresa statului propriu-zis. Autoritatea de supraveghere a calificat acțiunile drept acțiuni subversive, ”regizate de mână invizibilă”.

După acest ping-pong de cereri și chemări în judecată, ieri Comisia Națională a Pieții Financiare (CNPF) a anunțat că a sesizat Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii și au fost expediate cereri la Parlament și Guvern. Instituția adaugă că își reiterează opțiunea expusă pe parcurs vizavi de ”cazul ”MOLDASIG” SA”, respectiv contează mult pe reacția autorităților statului și instituțiilor de resort, constituirea unei celule de criză în acest sens fiind imperios necesară.

Detalii: Confirmat: CNPF a sesizat PG și CNA și cere celulă de criză în cazul Moldasig: „Pretențiile” lui Platon sunt lipsite de temei juridic

Comunicatul de presă este însoțit de o notă în care se spune că: începând cu ziua de vineri, 20 noiembrie curent, CNPF este împiedicată fizic să-și exercite prerogativele în administrarea specială a ”MOLDASIG” SA, autoritatea de supraveghere nebancară, astfel, fiind în imposibilitate de a aplica legea.

Aici ținem să precizăm că în 2016-2017 Procuratura Anticorupție a pornit mai multe dosare pe un caz de delapidare a Moldasig, dosarul fiind în derulare până în prezent. Astfel procurorii susțineau că în perioada iulie-decembrie 2012 un grup de persoane din cadrul Victoriabank, Moldindconbank, Moldasig Parada-Tex, Star-Trans-Grup și Prolina-Prim în baza unor înregistrări prealabile au elaborat o schemă de deposedare a companiei Moldasig de aproximativ 250 de milioane de lei - bani care ulterior au fost folosiți pentru procurarea acțiunilor Moldasig.

Tot în acea perioadă regulatorul de pe piața asiguratorilor a obligat mai mulți acționari de la Moldasig să-și vândă acțiunile de la companie pentru că au acționat concertat. Deciziile au fost luate în baza informațiilor difuzate de Serviciul de Informații și Securitate. 
 
Moldasig a figurat și în dosarul lui Veaceslav Platon, lucru pentru care acesta a și fost condamnat anterior la 12 ani de pușcărie. Însă în luna ianuarie 2020, această sentință a fost casată de magistrați iar cazul a fost expediat la reexaminare. 
 
Potrivit datelor procurorilor din 2019 - în perioada anului 2016, Veaceslav Platon, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acţiuni a trei companii de asigurare, deţinute prin intermediul unor persoane interpuse, a organizat sustragerea banilor de pe conturile acestor companii. Banii urmau a fi sustraşi de pe conturile unei companii din România (peste 205 milioane lei), dispunând iniţierea procedurii de separare de S.A. "Moldasig".

După ce Dumitru Alaiba a sesizat Procuratura Generală despre decizia din 6 noiembrie a judecătoarei Olesea Țurcan, Veaceslav Platon, care în istoricul Moldasig a fost prezentat de presă de nenumărate ori ca beneficiarul din umbră al acesteia a venit cu o reacție acidă la adresa lui Alaiba. Deputatul a venit și el cu o reacție adresată lui Platon spunând că nu a menționat numele acestuia și că nu înțelege de ce „sare ca fript” în această situație. 

De menționat este și faptul că fostul candidat la funcția de Procuror General Ștefan Gligor a postat pe pagina sa de facebook că la Moldasig se încearcă o preluare de tip raider. 

În comentarii Veaceslav Platon i-a scris lui Gligor că dacă nu știe situația îl poate suna pe primul și acesta va fi consultat. Nici CNPF nu a uitat de Platon, ieri în comunicatul de presă, insituția a menționat că acesta nu figurează și nu a figurat cu statut de ”acționar” în actuala (”MOLDASIG” SA) și fostele companii de asigurări ”ASITO” SA și ”ALLIANCE INSURANCE GROUP”, prin urmare „pretențiile” acestuia sunt lipsite de temei juridic.

Detalii: NEWS ALERT // Platon condamnat la încă 12 ani de pușcărie

Dosarul Platon // ASITO și Moldasig au scăpat de un sechestru dar au dat de altul