Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) s-a autosesizat referitor la cazul Moldasig și a decis „instituirea administrării speciale provizorie a MOLDASIG SA”.

„Astfel, constatând că persoanele delegate de „CONFIDENTIAL-AUDIT” SRL și „ALTIMEEA” SRL nu întrunesc rigorile stabilite de autoritatea de supraveghere, mai mult, acestea ignoră Ordonanța CNPF nr. 53/6 - O din 10.11.2020, regulatorul (CNPF), întru prevenirea deteriorării siguranței financiare și dezintegrării activelor, precum și neadmiterii neplăților către asigurații ”MOLDASIG” SA, a decis ”Instituirea administrării speciale provizorie a ”MOLDASIG” SA, până la executarea pct. 1 din Ordonanța CNPF nr. 53/6 - O din 10.11.2020, cu numirea unui administrator special...”, este menționat îbn comunicatul CNPF

Amintim că ieri deputatul PAS Dumitru Alaiba a sesizat Procuratura Generală în legătură cu un posibili atac raider la una din cele mai mari companii de asigurări din Republica Moldova. Alaiba spunea că o companie care acuma 4 ani a fost obligată de CNPF să-și vândă acțiunile pentru acțiuni concertate, acum deține un pachet majoritar. Mai mult, deputatul spune că pe 9 noiembrie persoane mascate angajate la o companie de pază au intrat în sediul central și au înlăturat conducerea de acolo punând alte persoane în funcții de conducere.

Detalii: DOC // Deputatul PAS Dumitru Alaiba a sesizat Procuratura Generală: La Moldasig se pregătește un atac raider

Problemele de la Moldasig nu sunt noi, cele mai răsuntoare au fost în 2016, atunci când Regulatorul de pe piața asiguratorilor a obligat mai mulți acționari să-și vândă acțiunile de la companie pentru că au acționat concertat. Deciziile au fost luate în baza informațiilor difuzate de Serviciul de Informații și Securitate. 
 
Moldasig a figurat și în dosarul lui Veaceslav Platon, lucru pentru care acesta a și fost condamnat anterior la 12 ani de pușcărie. Însă în luna ianuarie 2020, această sentință a fost casată de magistrați iar cazul a fost expediat la reexaminare. 
 
Potrivit datelor procurorilor din 2019 - în perioada anului 2016, Veaceslav Platon, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acţiuni a trei companii de asigurare, deţinute prin intermediul unor persoane interpuse, a organizat sustragerea banilor de pe conturile acestor companii. Banii urmau a fi sustraşi de pe conturile unei companii din România (peste 205 milioane lei), dispunând iniţierea procedurii de separare de S.A. "Moldasig".

La indicaţiile lui Platon, persoane interpuse, s-au deplasat la Bucureşti, unde au prezentat administraţiei companiei române, un procesul-verbal fals al Consiliului S.A. „Moldasig" şi alte documente perfectate cu depăşirea cadrului legal. Directorul general al companiei de asigurare din România s-a opus schimbării fictive a grupului de acţionari ai companiei de asigurări în vederea sustragerii mijloacelor financiare.

Detalii: NEWS ALERT // Platon condamnat la încă 12 ani de pușcărie

Dosarul Platon // ASITO și Moldasig au scăpat de un sechestru dar au dat de altul