Patru Grupuri de Acțiune Locală (GAL) din raioanele Cahul şi Ungheni vor beneficia de granturi în valoare totală de două sute de mii de euro, oferite cu asistența financiară a Uniunii Europene. GAL-urile au fost selectate în cadrul unui concurs de granturi lansat în acest an de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, finanțat şi ghidat strategic de UE, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), transmite MOLDPRES.

Fiecare GAL va primi asistență financiară nerambursabilă în mărime de 50 de mii de euro, venind și cu o contribuție proprie de cel puţin 20% din valoarea grantului. Ajutorul financiar urmează a fi investit în proiecte de dezvoltare comunitară şi de creare de noi locuri de muncă în satele din regiunile Cahul şi Ungheni.

„Sunt mândru să văd un nou rezultat al Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie. UE investește aproape 23 de milioane de euro în așa-numitele „regiuni-cheie” Ungheni şi Cahul. Acesta este un program inovativ ce își propune să stimuleze dezvoltarea economică incluzivă, verde, inteligentă şi durabilă. Sunt bucuros să accentuez importanta abordării LEADER în Republica Moldova, dezvoltată de UE ca şi inițiativă de suport în lansarea la nivel local a proiectelor de dezvoltare, revitalizare a sectorului rural şi de creare a noi locuri de muncă. Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie este creat pentru cetăţeni şi noi astăzi celebrăm Grupurile de Acțiune Locală şi inițiativele remarcabile de sporire a calității vieții oamenilor”, a declarat Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, în cadrul acțiunii de înmânare a certificatelor de grant organizată astăzi.  

Câștigătorii concursului de granturi, ediția 2020, sunt Grupurile de Acțiune Locală „Lunca Prutului de Jos”, „Movila Măgura”, „Cișmeaua Sudului” şi „Valea Halmagei”. Acestea  au în componența lor 49 de localități rurale cu un număr total de populație de peste 85 de mii de oameni. Create relativ recent, GAL-rile au reuşit să atragă investiții şi să implementeze programe cu impact vizibil la nivel de comunitate datorită abordării europene LEADER, care e inovatoare și participativă, contribuind la reducerea dezechilibrelor economice și sociale și a disparităților dintre urban-rural.

Acesta este primul apel de granturi pentru GAL-rile din Cahul și Ungheni organizat de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie. Următorul apel destinat Grupurilor de Acțiune Locală din regiunile-cheie va fi lansat în 2021.  Fiecare grup de acțiune locală beneficiar de grant va lansa apeluri locale de finanțare de proiecte care vor cuprinde comunitățile membre ale grupului.  

„Ne bucurăm să sprijinim dezvoltarea rurală în Moldova prin abordarea LEADER - implementată anterior cu succes în alte programe de parteneriat UE-PNUD. Sunt încrezătoare că, lucrând împreună cu partenerii din Grupurile de Acțiune Locală din Cahul și Ungheni, vom diminua impactul pandemiei COVID-19 și vom ajuta comunitățile să se recupereze mai durabil, să își revitalizeze valorile și tradițiile locale cu ajutorul noilor tehnologii și expertiză. Acest lucru va stimula dezvoltarea economică și crearea de noi locuri de muncă în comunitățile rurale din Ungheni și Cahul”, a estimat Dima Al-Khatib, reprezentant rezident PNUD în Republica Moldova.

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 32 de Grupuri de Acțiune Locală care acoperă 35% din zonele rurale. 

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 de milioane de euro, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii.