Ambasadorul SUA în R. Moldova Dereck Hogan susține că acum, condițiile politice de la Chișinău sunt foarte dificile pentru a putea vorbi despre o primă tranșă din noul acord cu FMI în valoare totală de aproape jumătate de miliard de dolari.

În cadrul unui interviu acordat pentru NewsMaker, Hogan a declarat că pentru a obține o sumă atât de mare de bani de la FMI, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții. 
„Acestea nu sunt în favoarea noastră, ci pentru dezvoltarea în continuare a țării, mai ales în domeniul economic. Dar este complicat, practic imposibil să fie divizate lucrurile pur politice de cele economice. Constat interesul guvernului pentru realizarea tuturor obiectivelor. Și ei lucrează în acest sens. Însă acum, condițiile politice sunt foarte dificile, ținându-se cont de faptul că vor avea loc alegeri prezidențiale. Dar sperăm că poporul va afla că FMI, în orice caz, SUA, a fost cu Republica Moldova, și vom fi și mai departe cu ea”, a declarat ambasadorul SUA. 
Diplomatul a mai adăugat că R.Moldova poate conta mereu pe susținerea adevăraților parteneri de dezvoltare, inclusiv din partea SUA: „pentru că noi credem în potențialul acestei țări. Și nu contează, e în timpul pandemiei sau după pandemie. Până la pandemie, timp de 28 de ani, noi am fost mereu aici și vom fi aici. Asistența noastră acordată anume în timpul pandemiei demonstrează că noi suntem parteneri de încredere. Noi am oferit angajaților mii de prânzuri, am dăruit pacienților calculatoare și tablete pentru ca ei să poată vorbi cu familiile lor în timpul spitalizării”.