Leul moldovenesc, în acest, an s-a apreciat considerabil, față de valutele principalilor parteneri comerciali ai Republicii Moldova. Astfel, de la începutul anului, leul s-a apreciat față de coșul valutar IVM-10 cu aproape 5%, iar față de valutele regionale, aprecierea este mult mai mare, variind de la 20% față de rubla rusească și până la 23,3% față de lira lurcească. Este concluzia la care a ajuns expertul în politici economice al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, aprecierea leului este benefică pentru populație, deoarece avem o temperare a creșterii de prețuri, ceea ce în condiții de criză chiar este un colac de salvare pentru cei mai săraci. Dar spune economistul, un leu puternic afectează enorm producătorul autohton. Astfel, ei suportă pierderi enorme și pierd piețele de desfacere, atât în țară cât și peste hotare. Datorită cursului valutar, producția noastră este mai scumpă decât producția din Turcia și Ucraina, cu peste 20%, ceea ce face ca piața autohtonă să fie suprasaturată cu producție de import.

Pe de altă parte, un leu puternic aduce pierderi enorme exportatorilor, în special celor care exportă în Rusia producție agricolă. Aceștia pierd în acest an 20% din veniturile lor din cauza cursului valutar. În condiții de criză economică și secetă, cursul valutar puternic este a treia lovitură primită de ei.

În consecință, explică expertul, avem o situație fără precedent în istoria Republicii Moldova, când politicienii solicită public deprecierea valutei. „Noi am avut zeci de intervenții ale politicienilor și presiuni asupra Băncii Naționale, însă, toate de până acum s-au referit strict la faptul că leul moldovenesc se deprecia puternic. Iar, în prezent avem pentru prima dată când politicienii presează BNM pentru faptul că leul moldovenesc se apreciază”, susține Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, trebuie de menționat faptul că BNM a intervenit constant în ultimele luni pe piața valutară, procurând zeci de milioane de dolari lunar, pentru a nu permite apreciarea și mai puternică a leului moldovenesc. Dacă BNM nu intervinea, susține expertul, leul moldovenesc ar fi fost în prezent mult mai puternic. Totodată, datorită acestor intervenții, rezervele valutare ale țării au crescut cel mai rapid din istoria țării cu câte 3,8 milioane de dolari zilnic timp de 140 de zile și au ajuns la 3,4 miliarde de dolari.

Veaceslav Ioniță susține că sunt câteva cauze care au dus la aprecierea leului moldovenesc. Cererea de valută pe piața valutară, timp de un an, a scăzut cu 200 de milioane de dolari, de la 2,26 miliarde de dolari în iulie 2019  la 2,06 miliarde de dolari în iulie 2020. Scădere, determinată în cea mai mare parte de scăderea importurilor.

De notat că în primele șapte luni ale anului trecut, importurile au constituit 3,3 miliarde de dolari, iar în acest an ele au scăzut până la 2,9 miliarde de dolari, cea ce însemnă o scădere de peste 400 de milioane de dolari. Scăderea fost determinată de scăderea prețului la resursele energetice și reducerea consumului populației. Primul factor este pozitiv, deoarece prețurile mici la resursele energetice ne permite să facem economii de valută, iar al doilea factor este aparent negativ. Însă, faptul că noi consumăm mai puțin înseamnă că ne balansăm consumul cu veniturile. Respectiv această reducere a importurilor a îmbunătățit parțial balanța comercială a Republicii Moldova și a scăzut puternic cererea de valută și ca rezultat a contribuit la aprecierea leului.

De asemenea, spune economistul, în perioada aprilie-iunie, portofoliul de credite bancare a suferit o modificare fără precedent în istoria Republicii Moldova. Creditele în valută au scăzut cu un miliard de lei, iar creditele în lei au înregistrat o creștere de un miliard de lei. Astfel, portofoliul creditelor bancare în luna iulie a ajuns la 42 de miliarde de lei, similar cu cel din luna martie. Însă, structura lui s-a schimbat esențial. A avut loc o conversie a creditelor luate în valută la credite luate în lei. Aceasta de datorează creșterii portofoliului de credite al persoanelor fizice, care nu au dreptul să se crediteze în valută și atractivității mai mare a creditelor în lei, față de cele în valută.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, comerțul nostru extern, în perioada de criză, a devenit mai echilibrat, cea ce este benefic pentru economie și Balanța de Plăți a Republicii Moldova. La fel, economia noastră trece de la economia în valută la economia în lei. BNM a întreprins mai multe acțiuni pentru a descuraja dolarizarea economiei. Primul rezultat este ponderea fără precedent, de 70% a creditelor în lei, în totalul creditelor bancare.

Expertul menționează că BNM trebuie să atragă atenție mai mare la interesele producătorilor autohtoni, iar cursul valutar este un instrument puternic pentru creșterea competitivității economiei locale. Expertul recomandă Băncii Naționale, pe termen scurt să intervină și mai activ pe piața valutară, dar să nu uite de obiectivele sale de bază: temperarea creșterii prețurilor și trecerea de la economie națională bazată pe valută, la economie națională bazată pe leul moldovenesc.