Primăria mun.Chișinău a semnat un Acord de colaborare cu Asociația Investitorilor din România în R.Moldova. Documentul urmărește mai multe obiective, printre care dezvoltarea economică locală, îmbunătățirea și promovarea climatului de afaceri la nivel local, promovarea cooperării în susținerea parteneriatelor publice private în diverse domenii, identificarea și eliminarea barierelor instituționale în vederea dezvoltării economice a municipiului Chișinău, dar și atragerea investițiilor în municipiu Chișinău.

Potrivit edilului capitalei, Ion Ceban, scopul principal al parteneriatului este stabilirea unei colaborări durabile, în vederea promovării oportunităților de dezvoltare a mediului de afaceri din municipiul Chișinău.

Chiar și la întâlnirea pe care am avut-o în primăvara acestui an la București cu reprezentanții mediului de afaceri, am spus că primăria Chișinău este deschisă și că avem o mare oportunitate și podențial de dezvoltare economică”, susține el.

Astfel, acordul semnat are următoarele obiective:

- Dezvoltarea economică locală, îmbunătățirea și promovarea climatului de afaceri la nivel local. Susținerea și promovarea dezvoltării economice în municipiul Chișinău.
- Promovarea cooperării în susținerea parteneriatelor publice private în diverse domenii.
- Identificarea și eliminarea barierelor instituționale în vederea dezvoltării economice a municipiului Chișinău.
- Promovarea politicilor, ce contribuie la îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii de suport în afaceri, serviciilor și întreprinderilor locale.
- Identificarea și promovarea modelelor europene de prestare a serviciilor și de funcționare a întreprinderilor municipale.
- Promovarea imaginii pozitive a municipiului Chișinău, dezvoltarea sectorului privat și mediului investițional.
- Atragerea investițiilor în municipiu Chișinău. Stabilirea și consolidarea legăturilor între autoritățile locale și potențialii investitori.
- Conlucrarea cu partenerii internaționali ai Republicii Moldova, în vederea dezvoltării economice locale.

Ne propunem să examinăm problemele stringente și să identificăm căi de soluționare a acestora, să consultăm mediul de afaceri, pentru a vedea care sunt obstacolele cu care se confruntă reprezentanţii acestui sector important. Totodată vom lansa proiecte de interes comun, ce ar permite obținerea surselor de finanțare atât locale, cât și internaționale, iar periodic vom organiza în parteneriat seminare și expoziții regionale și internaționale”, susține Ceban.

Edilul capitalei a anunțat că intenţionează să promoveze „cele mai bune practici de antreprenoriat și de dezvoltare economică locală”, dar și să participe la „procesul de revizuire a politicii de impozitare/taxare și oferire a expertizei privind eventualul impact asupra mediului de afaceri local”.