Memorandumul de înțelegere dintre Banca Națională a Moldovei și banca centrală a Ungariei (Magyar Nemzeti Bank) a intrat în vigoare la 22 iunie. Memorandumul va facilita realizarea funcțiilor de supraveghere bancară și va contribui la menținerea stabilității financiare, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Băncii Naționale.

Potrivit BNM, scopul memorandumului este de a dezvolta cooperarea dintre cele două bănci centrale în domeniul supravegherii bancare, precum și de a asigura un schimb eficient de informații în acest sens.

Încheierea memorandumului reprezintă un pas important al Băncii Naționale a Moldovei în contextul implementării Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. În special, acesta reflectă continuitatea eforturilor de reformare a sectorului bancar autohton conform celor mai bune standarde internaționale și europene”, se arată în comunicat.

Prin Acordul de Asociere, Republica Moldova și Uniunea Europeană s-au angajat să promoveze cooperarea dintre autoritățile de reglementare și de control în domeniul serviciilor financiare, inclusiv prin schimb de informații, împărtășirea experienței privind piețele financiare și alte măsuri de acest fel.

Banca Națională are acorduri similare cu peste zece bănci centrale și autorități de reglementare și supraveghere bancară din alte țări.