Cadrul normativ în vigoare conține mai multe pârghii de protejare a întreprinderilor micro, mici și mijlocii, precum și de evitare a abuzului din partea organelor de control, se menționează în avizul Guvernului la o inițiativă legislativă a deputatului Alexandru Slusari privind suspendarea controalelor de stat la entitățile menționate, transmite IPN.

Parlamentarul invocă în proiect că multe întreprinderi se vor relansa cu greu după mai mult timp de staționare, din cauza pandemiei. Acestea și-au pierdut unii parteneri și nu dispun de mijloace financiare necesare.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean, a remarcat, în ședința Guvernului, că, având în vedere evoluția pandemiei, Comisia pentru Situații Excepționale a instituit deja moratoriu la controale până la 1 iunie 2020. În același context, au fost promovate un șir de noi măsuri de susținere a întreprinderilor din acest segment.

Pe de altă parte, cadrul normativ existent dispune de  mai multe instrumente care asigură protecția ÎMM de abuzul organelor de control. Acestea sunt scutite de controlul organelor de stat în primii trei ani de la înregistrarea activității (cu excepția cazurilor de infracțiuni penale). Controlul din partea organelor de stat este efectuat la ÎMM numai în baza evaluării riscurilor, despre acestea entitățile sunt anunțate, este prevăzut dreptul ÎMM de a contesta unele formule din documentele întocmite la efectuarea controlului. Iar controalele financiar-fiscale  sunt prevăzute la întreprinderile nominalizate  a fi efectuate o dată într-o perioadă de trei ani.

În aviz se mai menționează că autorul inițiativei legislative nu a prezentat o analiză a impactului reglementării pe care o propune.