Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, a dispus ca în termen de 7 zile să fie efectuată inventarierea tuturor suprafețelor agricole semănate cu culturi cerealiere de toamnă și primăvară pentru a stabili situația la zi, a analiza gradul de afectare de secetă și a efectua măsuri agrotehnice diferențiate.

Decizia a fost luată după o ședință de lucru cu cei mai mari producători care cultivă cereale în țara noastră și cu reprezentanții tuturor instituțiilor științifice de cercetare, ce s-a desfășurat, în după amiaza zilei de vineri, 24 aprilie 2020, la minister.

Scopul ședinței este de a discuta situația curentă a culturilor cerealiere de toamnă și de primăvară, în contextul secetei hidrologice înregistrate pe întreg teritoriul țării. Totodată, am dispus ca în termen de 7 zile, direcțiile agricole din raioane, împreună cu gospodăriile agricole să efectueze inventarierea tuturor suprafețelor semănate pentru a cunoaște cu exactitate situația culturilor cerealiere, în fiecare raion. Împreună cu mediul academic să analizăm și să decidem ce acțiuni, măsuri agrotehnice întreprindem pentru asigurarea unei producții stabile și pentru redresarea situației în agricultură”, a subliniat ministrul Ion Perju în debutul ședinței, citat de Agrobiznes.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții instituțiilor științifice de cercetare au prezentat informații cu referire la precipitațiile în ultimile șase luni, rezerva de apă în sol, temperaturile înalte în timpul iernii și impactul negativ al acestora asupra procesului de vegetație.

Potrivit reprezentanților Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „ Selecția”, în ultimile șase luni, cantitatea totală de precipitații atmosferice  a fost cu 127,5 mm mai mică decât media anuală, temperatura medie a aerului a fost cu 3,70C mai mare decât media anuală, iar din această cauză, în prezent, rezerva de apă accesibilă în sol (în stratul 0 -200 cm) este de trei ori mai mică decât media multianuală.

Stresul hidric și stresul termic a compromis semănăturile grânelor de toamnă amplasate în deosebi după premergătorii târzii așa ca: floarea soarelui și porumbul la boabe. Situație similară s-a creat și la hrănirea cu doze exagerate de azot a grânelor în primăvară. O situație mai favorabilă se atestă acolo unde grâul de toamnă a fost semănat după rapița de toamnă, mazăre și alte culturi cu termen de recoltare timpuriu. Să fim foarte precauți la primirea deciziei finale referitor la reînsămânțarea suprafețelor cu grâu, criteriile de bază fiind numărul de plante viabile la 1 metru, uniform repartizate și viabilitatea nodului de înfrățire. Dacă în perioada următoare nu vor fi precipitații, situația se va agrava pe suprafețele unde grâul și orzul de toamnă au fost semănate după floarea soarelui și porumb. În această situație nu este târziu ca aceste masive să fie semănate cu culturi agricole ce au o perioadă de vegetație mai scurtă, dar trebuie să fie respectate normele de însămânțare și de utilizare a erbicidelor. De asemenea, dacă vor cădea precipitații trebuie să păstrăm suprafețele unde există șansa de a recolta cel puțin 1,5-2 tone, ce vor putea fi utilizate pentru însemânțarea loturilor și de a evita importul semințelor din străinătate”, a menționat Boris Boincean, doctor habilitat, profesor cercetător, director interimar al  ICCC „ Selecția”.

La ședință au participat producătorii din raioanele Ungeni și Criuleni.