Comisia Europeană (CE) a aprobat României suma de 682 milioane de euro pentru a fi alocată Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) pentru implementarea măsurilor de combatere a răspândirii COVID-19, informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE) într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Documentul prin care este acordată cea mai mare finanţare primită până în prezent de IGSU a fost parafat, miercuri, 25 martie, de către ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAE), Raed Arafat.

„Fondurile europene sunt alocate prioritar în această perioadă pe trei paliere: măsuri imediate pentru sănătate ce cumulează 350 de milioane de euro alocaţi achiziţionării de echipamente medicale şi teste COVID-19 de către unităţile spitaliceşti, cărora li se adaugă cei 682 de milioane deblocaţi astăzi pentru IGSU. Am reuşit, aşa cum am promis în şedinţa de guvern din data de 18 martie, să deblocăm şi să finalizăm acest proiect prioritar pentru sănătatea românilor. Al doilea palier ce se bazează pe finanţarea europeană este piaţa de muncă. 300 de milioane de euro au fost alocaţi persoanelor afectate de şomajul tehnic, adică aproximativ 620.000 de salarii de care beneficiază Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Al treilea palier are în vedere măsurile obligatorii pentru revigorarea economiei româneşti când cadrul social va permite peste câteva luni. Le mulţumesc colegilor din Minister care lucrează deja la aceste pachete de proiecte”, a explicat ministrul Marcel Boloş, potrivit Agerpres.

La rândul său, Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a subliniat că, prin proiectul "Viziune 2020", dotarea cu tehnică şi echipamente multirisc de ultimă generaţie va permite autorităţilor să ia parte le misiuni ce vor salva vieţile românilor, "dar şi, foarte important, îmbunătăţeşte managementul intervenţiei în cazul misiunilor de amploare".

Potrivit sursei citate, în mod concret, 44 de unităţi subordonate IGSU, şapte unităţi ce ţin de Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul MAI (IGAv), precum şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) vor beneficia de echipamente ce cresc capacitatea de răspuns de la 13,50 de minute (în 2018) la 12,06 minute, datorită performanţelor tehnice superioare, dar şi eficientizării modului de gestionare a intervenţiilor.

Ministerul Fondurilor Europene precizează că, în cadrul proiectelor implementate până în prezent, IGSU a achiziţionat peste 1.100 ambulanţe de diferite tipuri, 36 de tabere mobile echipate complet (fiecare având capacitatea de a trata 200 persoane) şi 49 de linii tehnice de întreţinere a echipamentelor individuale de protecţie.

Proiectele au fost finanţate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu (POSM) şi Programului Operaţional Regional (POR) în perioada de programare 2007-2013, respectiv în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) în actuala perioadă de programare (2014-2020). Prin aceste proiecte au fost asigurate şi alte dotări necesare pentru situaţii de urgenţă, valoarea cumulată a acestora fiind de 233,55 milioane euro, arată datele MFE.

Proiectul "Viziune 2020" semnat, miercuri, este finanţat în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM). De asemenea, prin proiect se va finanţa achiziţia unei clădiri ce va fi adaptată necesităţilor pentru crearea Centrului Naţional de Răspuns la Dezastre (CNRD), pentru a se putea asigura un răspuns coordonat şi o gestionare operaţională la nivel naţional a situaţiilor de urgenţă.