Comisia Situații Excepționale din raionul Cahul a sistat, până la 31 martie, activitatea S.A. TRICON și DRÄXLMAIER, două mari întreprinderi din regiune. Asupra acestei decizii au insistat şefii Spitalului raional şi Centrului de Sănătate Cahul, transmite MOLDPRES.

Potrivit medicilor, aceste întreprinderi nu fabrică produse alimentare sau mărfuri de strictă necesitate, iar situația epidemiologică poate ieși de sub control.

„Noi nu știm ce fac angajații și cu cine contactează în afara întreprinderii, dacă unii lucrători nu administrează medicamente pentru a ascunde febra când vin la serviciu”, a declarat Oleg Creciun, directorul IMSP Spitalul raional Cahul, citat de ziuadeazi.md.

Pe de altă parte, Alexandru Hagioglo, directorul Centrului de Sănătate Cahul, a menționat că aceste două întreprinderi reprezintă un risc major și a făcut apel la membrii comisiei să asculte părerea medicilor, pentru că aceștia sunt în prima linie de luptă cu infecția.

Anterior, Valentina Andreeva, directorul S.A. Tricon, a declarat că odată cu instaurarea stării de urgență, întreprinderea își va sista activitatea.