Prezent în platoul emisiunii Punctul pe AZi de la postul TVR MOLDOVA, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Anatol Usatîi, a declarat că dobânda de 2% pe care Republica Moldova trebuie să o plătească pentru creditul luat din Federaţia Rusă este foarte avantajoasă.

Potrivit ministrului, alte state cu care s-a discutat pentru contractarea unui credit solicitau o dobândă de 2,5 - 3%.

„Dacă vorbim de eurobonduri, dobânda poate să fie mai ridicată decât aceasta oferită de credit luat din Rusia”, a spus Anatol Usatîi.

Oficialul a menţionat că suma totală a creditului este totuşi de 500 de milioane de dolari, dar contractele pentru lucrările preconizate cu aceşti bani nu pot fi făcute într-un an.

„Dacă noi luăm acum toată suma de 500 de milioane, noi trebuie să plătim dobânda pentru toată suma pentru care am făcut debursarea”, a spus Anatol Usatîi, care a menţionat că, deocamdată, conform planului de lucru, suma necesară este de 200 de milioane de dolari.

În ce priveşte amânările succesive care au făcut ca banii să ajungă cu întârziere în Republica Moldova, ministrul Economiei a precizat că acestea au drept cauză schimbarea de guvern din Federaţia Rusă.

„A fost schimbat Guvernul în Federaţia Rusă şi se aşteaptă rectificarea bugetului. Nu avem niciun risc care să ne oblige să oprim licitaţiile cu companiile de construcţii”, a spus Anatol Usatîi, citat de TVR Moldova.

Amintim că premierul Ion Chicu a anunțat că rușii ne vor credita cu o dobândă de 2%, ceea ce constituie o rată mai mare decât împrumuturile oferite țării noastre de partenerii occidentali. Mai mult, premierul Chicu sugerează că statul nu are mare nevoie de asistența macrofinanciară a Uniunii Europene.

Detalii: Regimul lui Dodon nu dă doi bani pe banii UE. Se împrumută de la ruși

Detalii: Experți economici: Dodon vrea bani de la ruși, pentru că cei de la UE „frig”