Noi cifre publicate recent de Fondul Monetar Internaţional relevă faptul că Polonia a devenit o ţară mai bogată decât Portugalia în 2019, scrie The First News citat de Ziarul Financiar.

PIB-ul polonez pe cap de locuitor după paritatea puterii de cumpărare a crescut în 2019 la 33.891 dolari, uşor peste cel portughez, de 33.665 dolari. Portugalia este a doua ţară vest-europeană pe care Polonia a devansat-o la capitolul avuţie, după Grecia în 2016.

Potrivit experţilor, Polonia ar putea devansa Italia după aceleaşi criterii în decurs de un deceniu dacă nu vor avea loc evenimente neprevăzute în următorii ani.

Succesul Poloniei se încrie într-o tendinţă mai amplă europeană în linie cu care diviziunea tradiţională de avuţie dintre est şi vest devine una dintre nord şi sud.

Ungaria, care a înregistrat cel mai alert ritm de creştere economică din UE anul trecut, de 4,9%, a devansat la rândul ei Portugalia în 2019 la capitolul PIB pe cap de locuitor.

Cehia (cu aproximativ 38.800 dolari) şi-a redus decalajul faţă de Italia (în jur de 40.400 dolari) şi este pe punctul de a devansa Spania (aproximativ 41.600 dolari). Alte ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est care se apropie de Italia sunt Estonia (aproximativ 35.800 dolari), Slovacia (aproximativ 36.600 dolari) şi Slovenia (circa 38.400 dolari).

Ţările din regiune şi-au văzut multă vreme creşterea eco­nomică ţinută pe loc de infrastructura deficitară. Iniţiativa Ce­lor Trei Mări, lansată în 2015, a avut drept obiectiv în­dre­p­ta­rea acestei situaţii şi integrarea infrastructurii celor 12 ţări est-europene, în primul rând de-a lungul unei axe nord-sud.

Iniţiativa va ajuta Austria şi 11 state membre ale UE izolate timp de decenii în spatele Cortinei de Fier, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Slovenia şi Croaţia, să crească fluxurile comerciale interne ale regiunii.

Noua infrastructură este aşteptată să accelereze creşterea economică deja alertă din regiune, făcând posibil ca ţările mai sărace, ca România şi Bulgaria, să poată la rândul lor prinde din urmă Grecia şi Portugalia în următorii ani.

În acest context, mulţi specialişti susţin că următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene, pe 2021-2027, ar putea fi ultimul în care ţări ca Polonia, Ungaria şi Cehia vor fi recipienţi neţi în loc de contributori neţi.