Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) a decis, cu vot unanim, să fie diminuată rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt cu 2,0 puncte procentuale, până la 5,5 la sută anual.

Hotărârea are drept scop de a menţine inflaţia în intervalul de variaţie al ţintei de 5,0 la sută, ceea ce constituie o situaţie optimă pentru dezvoltarea economiei naţionale. În acelaşi timp, decizia corespunde prognozelor anterioare ale BNM privind evoluţia inflaţiei. În acest sens, la prezentarea ultimului Raport asupra inflaţiei, guvernatorul BNM, Octavian Armaşu, a menţionat că Banca Naţională va trebui să îşi ajusteze politicile în direcţia unei relaxări, deoarece în anul viitor se aşteaptă o reducere a inflaţiei.

În condiţiile dezinflaţioniste din 2020, decizia BNM va susţine competitivitatea economiei şi va stimula activitatea de creditare.

În aceeaşi şedinţă, Comitetul executiv a decis diminuarea ratelor de dobândă la creditele şi la depozitele overnight până la 8,5 la sută, şi, respectiv, 2,5 la sută anual.  Totodată, a fost micşorată norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldoveneşti şi în valută neconvertibilă şi a fost majorată norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă.  Aceasta va încuraja intermedierea financiară în moneda naţională şi, respectiv, o va descuraja pe cea în valută.

Banca Naţională va monitoriza în continuare situaţia şi, la necesitate, va veni cu măsuri stimulative.

Următoarea şedinţă a Comitetului executiv al BNM cu privire la politica monetară va avea loc pe 29 ianuarie 2020, conform calendarului publicat.

TVR Moldova