Ministerul Economiei a propus în ședința Cabinetului de Miniștri de azi-dimineață să fie ratificate două proiecte de legi care vizează interconectarea energetică cu România. Aceste proiecte ar trebui să fie aprobate în primul rând în Parlament.

Potrivit Acordului, BERD va acorda un grant nu mai mare de 39,9 milioane de euro din contribuția Uniunii Europene pentru realizarea primei faze a proiectului pentru construcția stației back-to-back în Vulcănești.

Împrumutul în sumă de 47,9 milioane de euro oferit de IDA va fi utilizat pentru extinderea staţiei din Vulcăneşti, modernizarea staţiei din Chişinău şi construcţia liniei electrice aeriene LEA 400 kV Vulcăneşti – Chişinău, construcţia unei clădiri pentru noul sediu al Î.S. Moldelectrica, inclusiv a unui nou centru de dispecerat.

Executivul a aprobat și proiectul de lege cu privire la ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare privind proiectul de dezvoltare al sistemului electroenergetic în valoare de 13,1 milioane de euro, semnat la 26 septembrie 2019.

Iar BERD va oferi o finanțare nerambursabilă în sumă de 39,9 milioane de euro pentru realizarea Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza I”, proiect ce va fi realizat de Moldelectrica. Banii constituie un grant din contribuția Uniunii Europene pentru realizarea primei faze a proiectului pentru construcția stației back-to-back în Vulcănești.

Costul total al proiectului de interconectare constituie 261 milioane de euro, care constă din două module de conversie de configurație back-to-back cu o capacitate totală instalată de 600 MW situată la Vulcănești și o linie de transport a energiei electrice de 400 kV între stațiile electrice Vulcănești și Chișinău, inclusiv extinderea stației 400 kV din Vulcănești și modernizarea stației 330 kV din Chișinău. Preliminar, s-a convenit că Banca Mondială va finanța consolidarea internă: extinderea stației din Vulcănești, modernizarea stației din Chișinău și construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești - Chișinău, iar construcția stației din Vulcănești va fi cofinanțată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană pentru Investiții și Uniunea Europeană.

În decembrie 2017 au fost semnate două acorduri de împrumut (a câte 80 milioane de euro) între Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi, respectiv, Banca Europeană de Investiţii, privind interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România. Banca Mondială prin intermediul Agenţiei Internaţionale de Dezvoltare (AID) urmează să acorde Republicii Moldova un împrumut în valoare de 70 milioane de dolari SUA în scopul implementării proiectului.

Amintim că astăzi la ora 10:00, Parlamentul va dezbate moțiunea de cenzură a guvernului Sandu. 

Ieri dimineață, Deschide.MD a scris că Premierul Maia Sandu a convocat o ședință operativă la Guvern în care a anunțat Cabinetul de Miniștri că probabil Executivul condus de ea va cădea. Surse guvernamentale au declarat pentru Deschide.MD că azi dimineață va avea loc, cel mai probabil, o ședință de Guvern pentru a aproba pe ultima sută de metri câteva proiecte sociale.

Același surse spuneau ieri că Maia Sandu le-a cerut miniștrilor să pregătească câte un raport cu realizările din ultimele cinci luni pentru a le prezenta presei. Astfel premierul vrea să creeze impresia că este inoportună votarea moțiunii de cenzură care va duce la căderea Guvernului dar și că acuzațiile precum că timp de 5 luni, Guvernul nu a făcut nimic sunt nefondate.  

Tot ieri ministrul Natalia Gavriliță a făcut glume în fața colegilor săi și anume că a lăsat la Ministerul Finanțelor „bombe” pe care nimeni nu le va putea dezamorsa. 

Detalii: SURSE // Ședință operativă la Guvern. Maia Sandu se pregătește de demiterea Cabinetului

Știrea se actualizează...