O echipă de inspectori ai Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) efectuează o vizită în Republica Moldova.

Experții ruși urmează să inspecteze livezile producătorilor, dar și depozitele acestora pentru a vedea în ce condiții sunt crescute, sortate și păstrate fructele moldovenești.

Solicitată de IPN, directorul interimar al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ela Malai, a declarat că ANSA a întocmit o listă cu circa 300 de producători care doresc să-și exporte fructele în Federația Rusă.

Ela Malai a menționat că vizita inspectorilor delegați de Rosselhoznadzor se va încheia pe 24 august, după care autoritatea rusă va decide care sunt producătorii care pot să exporte în Federația Rusă.