Ministerul de Finanțe spune că anularea tichetelor de masă a fost o solicitare din partea Fondului Monetar Internațional. Asta chiar dacă surse din cadrul Ministerului de Finanțe spun contrariul și anume că la negocieri, Guvernul de la Chișinău a propus anularea tichetelor.

După anunțul de ieri al ministrului Finanțelor de majorare a unor taxe dar și anularea tichetelor de masă, am încercat astăzi să aflăm cine mai exact a venit cu inițiativa de anulare a tichetelor. 
 
Într-un răspuns oficial oferit de Ministerul de Finanțe pentru Deschide.MD, instituția confirmă cu tărie că: „Da, aceasta a fost o solicitare a Fondului Monetar Internațional”. 
 
În continuare, reprezentanții ministerului vin și cu argumentarea de ce trebuie anulate aceste tichete: „Tichetele de masă reprezintă salarii care nu contribuie la plăți medicale, sociale și pensii. Prin simpla transformare a cardului salarial în tichet de masă, există riscuri extrem de mari ca în anul 2020, să fie înregistrat un fond de aproape 1 miliard de lei din care nu sunt achitate contribuții și prime de asigurări sociale și medicale. Aceasta ar dăuna stabilității bugetare pe termen lung. Măsura dată este una responsabilă și are ca scop atât asigurarea viitorului cetățenilor, cât și sustenabilitatea și buna administrare a Bugetului de Asigurări Sociale, obiective prioritare pentru Ministerul Finanțelor”. 
 
Tot astăzi, surse din cadrul Ministerului de Finanțe au declarat pentru Deschide.MD că la negocierile cu FMI, singur Guvernul a venit cu inițiativa de a anula tichetele de masă, față de ridicarea TVA pentru HoReCa - care a fost o solicitare din partea FMI. Fondul își justifică cererea prin faptul că consideră că dacă statul vrea să stimuleze un anumit sector, atunci trebuie să o facă prin compensanții sau alte metode, dar TVA trebuie să fie la fel pentru toți. 
 
Amintim că fostul ministru al Finanțelor, Ion Chicu, a confirmat astăzi pentru Deschide.MD că majorarea cotei TVA pentru HoReCa „este impusă obraznic de FMI”. Cât despre tichetele de masă, Chicu nu menționează că ar fi o solicitare a fondului dar menționează că susține inițiativa de eliminare a scutirilor pentru tichetele de masă.
 
 
Tot astăzi și Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a venit cu un comunicat în care se declară îngrijorată de declarațiile de politici fiscale preconizate de a fi realizate de către Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova. Potrivit CNSM, acestea, în mare parte, vor avea un impact profund negativ asupra situației sociale a salariaților.

Poziția unilaterală a Ministerului Finanțelor expusă la conferința de presă din 23.07.2019, privind anularea facilităților la utilizarea tichetelor de masă o considerăm similară anulării Legii nr. 166 din 21.09.2017 cu privire la tichetele de masă. Interesul pentru utilizarea acestui mecanism de susținere a salariaților și asigurarea a unui mod de viață sănătos are la bază anume acordarea facilităților la procurarea tichetelor de masă. Mai mult decât atât, nu putem vorbi de evaziuni fiscale, dar dimpotrivă despre oficializarea unor plăți care anterior erau plătite ca „salarii în plic”. Tichetele de masă au devenit un important instrument, fezabil din punct de vedere financiar, pentru atragerea, motivarea și fidelizarea salariaților, în special în industriile labour-intensive gen automotive, textile, comunicații”, se menționează în comunicat.

CNSM susține că „o majorare a salariului ar fi scumpit cu mult mai mult costul forței de muncă și ar fi transformat Republica Moldova într-o destinație mai puțin atractivă pentru astfel de industrii”.

Noi ne exprimăm revolta că o problemă atît de importantă pentru mii de salariați (mai mult de 50 mii de persoane, inclusiv peste 100 mii de persoane, dacă ținem cont și de familiile acestora), care deja se folosesc de tichetele de masă și apreciază foarte pozitiv acest lucru, nu a fost discutată cu ei așa cum prevede cadrul legal național ce vizează parteneriatul social – în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective de comun cu Patronatele și Sindicatele”, precizează CNSM.

Reprezentanții Confederației i-au adresat și o întrebare ministrului Finanțelor, Natalia Gavrilița, din declarațiile căreia „reiese că tichetele de masă, de facto, sunt majorări salariale”: „Cu salariul minim de 1000 de lei, cel mai mic din Europa, 45 de lei pe care salariatul îi folosește pentru sănătatea lui – este ceva rău?”

Rulajul tichetelor de masă în Moldova este la nivel de 120 mln. de lei. În sistemul tichetelor de masă au intrat un număr de circa 1300 de comercianți. Practica internațională arată că fiecare 25 utilizatori de tichete de masă conduc la crearea unui loc de muncă. Respectiv putem vorbi despre mii de locuri de muncă noi create ca urmare a implementării tichetelor de masă”, susține CNSM.

În acest sens, Confederația a solicitat să fie cât mai rapid convocată ședința Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective și a comisiilor respective la nivel de ramură pentru a examina problema în cauză. Totodată, CNSM a cerut oficial Ministerului Finanțelor să prezinte „probele ce țin de tichetele de masă și că nu sunt bune pentru folosirea în Republica Moldova, precum și argumentele FMI”.

Detalii: Sindicatele bat alarma după anunțul de la Finanțe privind anularea tichetelor de masă