Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor și semnarea acordului de finanțare cu Comisia Europeană privind „Consolidarea supremației legii și a mecanismelor anticorupție în Republica Moldova”, transmite IPN.

Autoritățile își propun să dezvolte mecanisme de prevenire și combatere a corupției, să dezvolte toleranță zero față de corupție în rândul cetățenilor, să promoveze mecanisme de recuperare a bunurilor obținute pe cale infracțională.

Contribuția UE la acest acord este de opt milioane de euro, iar Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei vine cu aproape 500 de mii de euro. Banii sunt oferiți sub formă de grant.

Aceste mijloace vor permite implicarea cetățenilor în luarea deciziilor, în special la nivel local, astfel ca cetățenii să înțeleagă daunele corupției, să poată monitoriza metodele de luptă cu corupția. De asemenea, va fi acordată asistență tehnică pentru agențiile care se ocupă de combaterea acestui fenomen. Acordul va contribui la crearea unui sistem mai eficient de declarare a averii și intereselor personale și pentru identificare mai eficientă a riscurilor de corupție”, a declarat ministrul finanțelor, Natalia Gavrilița.

Perioada de implementare a acordului este de 60 de luni.