Conduca de gaz. Ungheni - Chișinău va începe livrarea în februarie 2020, deși termenul inițial era finele anului curent. Noul ministru al Economiei, Vadim Brânzan, spune că la sfârșitul lui 2019 conducta va fi gata în proporție de 90%, transmite IPN.

Finanțarea a fost deblocată, proiectul este în desfășurare, sunt anumite piedici de origine birocratică, care pot fi rezolvate destul de rapid. Potrivit lui, au apărut mai multe probleme legate de terenurile pe unde trece conducta și piedici legate de calculul TVA, dar care pot fi rezolvate”, a declarat Brânzan.

Ministrul afirmă că trebuie găsite soluții pentru a alimenta țara cu gaz în iarna care urmează. Potrivit sursei ciate, contractul încheiat cu Federația Rusă pentru livrarea gazelor expiră în luna decembrie a anului curent.

Nu cred că avem motive de îngrijorare: noi lucrăm asupra acestei probleme, căutăm soluții și soluțiile vor fi găsite și aplicate”, a declarat ministrul, care a precizat că negocierile cu Rusia în acest sens au început.

În ceea ce privește infrastructura, noul ministru al Economiei spune că partenerii occidentali sunt dispuși să ofere sprijin pentru dezvoltarea acestui domeniu.