Tinerii și femeile fermieri care doresc să inițieze o afacere în domeniul agriculturii pot depune cereri de solicitare a subvențiilor în avans la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), începând cu 7 mai și până pe 9 iulie, transmite IPN.

Potrivit AIPA, domeniile de sprijin prioritar sunt investițiile pentru utilarea și renovarea tehnologică a fermelor zootehnice, producerea legumelor și a fructelor pe teren protejat sau pentru înființarea, modernizarea și defrișarea plantațiilor multianuale, inclusiv a plantațiilor viticole și a plantațiilor pomicole. De asemenea, se încurajează procurarea animalelor de prăsilă și menținerea fondului genetic al acestora.

Vor avea prioritate aplicanții din mediul rurală, care au pregătire profesională în domeniul antreprenorialului, nu au restanțe la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național. De asemenea, aceștia trebuie să creeze pe parcursul implementării proiectului, perioadă care nu va depăși 24 de luni, locuri de muncă.

Valoarea maximă a sprijinului financiar oferit de către stat este de 65% din valoarea costurilor eligibile, adică nu mai mult de un milion de lei.