Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a achitat toate restanțele salariale angajaților săi. Despre aceasta a anunțat directorul general al instituției Iurii Topala, transmite MOLDPRES.

„Recent v-am anunțat că CFM aproape că și-a încheiat datoriile față de salariați. Astăzi, însă, vreau să spun că întreprinderea noastră nu mai are nicio restanță față de feroviari. Sunt bucuros că am reușit să lichidăm acele „cozi istorice” înainte de perioada preconizată. Împreună cu întregul colectiv de angajați, dar și cu sprijinul fondatorilor companiei - al Agenției Proprietății Publice și al guvernului, am izbutit să ieșim din impas. Întreprinderea noastră virează lefurile pentru toți salariații în termen”, a scris Topala pe pagina sa oficială de pe o rețea de socializare.

Totodată, Topala a anunțat că a fost instituită o comisie, formată din reprezentanți ai administrației CFM și ai sindicatelor de profil, în cadrul căreia sunt analizate posibilitățile de majorare a salariilor pentru angajați.

Directorul general al CFM nu a precizat care a fost valoarea datoriilor acumulate de întreprindere la plata salariilor. În vara anului trecut, în presă au apărut informații potrivit cărora angajații CFM nu și-au primit salariile de trei luni. Directorul instituției a declarat anterior că aceasta înregistrează anual pierderi de 100 mln de lei.