Venitul lunar minim garantat pentru familiile defavorizate beneficiare de ajutor pentru perioada rece a anului a fost majorat. Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, modificări ale legislației în acest sens, în lectura finală.

Potrivit proiectului, a fost majorat multiplicatorul pentru venitul lunar minim garantat, utilizat la stabilirea dreptului de ajutor pentru perioada rece a anului de la 1,6 la 1,95. În prezent valoarea acestuia  este de 1640 de lei și urmează să fie mărită până la 1999 lei.

Potrivit autorilor, majorarea venitului lunar minim garantat va permite încadrarea în programul de ajutor social pentru perioada rece a anului a încă 50 mii de familii, numărul total al acestora ajungând la peste 197 mii de familii.
 
Modificările mai prevăd ca Agenţia Naţională Asistenţă Socială să transfere autorităților locale mijloace financiare pentru finanţarea pachetului minim de servicii sociale.
 
Totodată, proiectul prevede reorganizare prin fuziune a componentei de evaluare și acreditare în sănătate din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, a Consiliului național de acreditare a prestatorilor de servicii sociale și a Inspecției sociale în cadrul unei noi structuri – Agenția națională pentru acreditare în domeniul sănătății și asistenței sociale.