Cel mai mare salariu în Republica Moldova este de 35880 de lei, iar cel mai mic este de 1200 de lei. O diferență de circa 33 de ori. Raportul recomandat de către Organizația Internațională a Muncii este de 12 la 1. Republica Moldova încă este departe de aceste indice. Prin noua reformă a salarizării se propune un raport de 15 la 1, prin care se va asigura o echitate în actualele salarii din sectorul bugetar. Declarații în acest sens a făcut ministrul finanțelor, Octavian Armașu, la ședința Clubului de presă a Guvernului, transmite IPN.

Octavian Armașu spune că necesitatea noii legi a salarizării a pornit de la faptul că în actualul sistem de salarizare în sistemul bugetar există mari inechități în veniturile diferitor categorii de angajați. Există câteva grupuri de angajați în sectorul public, salariile cărora se stabilesc prin mecanisme diferite și există câteva legi care guvernează acest domeniu.

Astăzi există un decalaj foarte mare între salariul cel mai mare și cel mai mic, iar statul propune micșorarea acestei discrepanțe. Potrivit ministrului finanțelor, de pe urma reformei vor avea de câștigat angajații cu salarii mici. Majoritatea funcționarilor publici au salarii stabilite printr-un sistem de tarife care nu a fost modificat de mai mult de zece ani și în această perioadă nu au avut majorări de salarii. Sunt stabilite unele mecanisme de indexare a salariilor, dar discrepanțele sunt foarte mari.

Octavian Armașu spune că actuala lege a salarizării are stabilit salariul tarifar pentru fiecare funcție, este fix, rigid, chiar suma salariului de bază este scrisă în lege și nu poate fi modificată. Ministrul susține că, pe de altă parte, prin noua lege, în sectorul bugetar se trece la un sistem flexibil al salarizării. Se stabilește o grilă de salarizare, care are 130 de clase de salarizare, cărora li se atribuie un coeficient care se înmulțește cu valoarea de referință care stabilește salariul pentru clasa respectivă de salarizare. Modificând valoarea de referință se modifică și salariul la toată grila, nu vor mai fi salarii fixe stabilite în lege. „În legea bugetului, în fiecare an, o să modificăm valoarea de referință și o să se miște toată grila de salarizare”, a spus Armașu.

Potrivit ministrului, se va face ordine și în plata părții fixe din salariu și partea variabilă. Anterior, deși salariile erau fixe, stabilite în lege, se acordau sporuri, adausuri, ca parte variabilă și au devenit, în unele instituții, destul de mari, pentru a asigura oamenii cu o creștere salarială în condițiile în care legea era foarte rigidă. Prin noua lege, angajatul va avea partea fixă, care va deține o pondere mare în venitul salarial și doar o parte variabilă mai mică, un stimulent salarial suplimentar pentru a-și mări eficiența.

„Vrem să avem sporuri cam de 10% partea variabilă pentru funcționari publici, 20% pentru majoritatea categoriilor de angajați și 30% pentru apărarea națională, securitatea statului și ordinea publică”, a spus ministrul. Octavian Armașu a mai spus că unele sporuri valabile astăzi se vor menține și sunt cele legate de gradul de calificare, special și rang diplomatic, pentru deținerea titlului științific, științifico-didactic, onorific, sporurile de performanță, pentru munca în condiții de noapte, în afara orelor, în condiții nocive etc.

Pe lângă aceasta, vor exista și sporuri suplimentare care nu țin nici de partea fixă, nici de performanță, dar legate de condiții nefavorabile de muncă, în afara orelor sau în zile de odihnă etc. Ministrul mai spune că pentru anul viitor a fost prognozată valoarea de referință de 1500 de lei, comparativ cu 1100 de lei în 2018. Estimările arată că în următorii doi ani valoarea de referință va crește cu câte încă 200 de lei. Bugetul public va prevedea 1,3 miliarde de lei creștere salarială anul viitor pentru întreg sistemul bugetar. „Legea garantează că nimeni nu va avea un salariu mai mic decât două mii de lei.

Chiar dacă grila tarifară, cu adausurile și toate calculele, va stabili un salariu mai mic, angajatul va primi o compensație, un fel de supliment la salariu care îl va ridica până la două mii de lei”, a dat asigurări Armașu. Potrivit lui Octavian Armașu, noua lege a salarizării în sectorul bugetar nu permite scăderea valorii de referință.