Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, s-a întâlnit astăzi cu noul Ambasador al Republicii Federale Germane în țara noastră, Angela Ganninger. Oficialii au discutat despre relațiile economice dintre cele două țări, sporirea cooperării bilaterale și susținerea dezvoltării economice durabile.

Chiril Gaburici a apreciat suportul permanent acordat de către Republica Federală Germană țării noastre, pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova, modelarea proceselor necesare pentru reformele economice, precum și atragerea investitorilor germani în economia națională. În context, ministrul i-a urat succes Ambasadorului german în exercitarea mandatului său, subliniind interesul Republicii Moldova în identificarea noilor sectoare de cooperare, dar și fortificarea parteneriatelor existente.

„Dezvoltarea relațiilor durabile dintre Republica Moldova și Republica Federală Germană este o prioritate pentru Ministerul Economiei și Infrastructurii. Estimăm pozitiv decizia autorităților germane de a menține țara noastră pe lista statelor beneficiare de asistență acordată de Guvernul Germaniei, prin intermediul Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.

Noul Ambasador german, Angela Ganninger, a menționat că Germania pledează pentru continuarea și fortificarea schimburilor comerciale cu Republica Moldova.

La moment, în Republica Moldova activează 427 întreprinderi cu capital german, investițiile însumând 691,458 mln. lei. După numărul întreprinderilor, cât și după volumul capitalului investit, Republica Federală Germană se află pe locul 6 printre principalii investitori ai Republicii Moldova.

Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Republica Federală Germană, în perioada ianuarie-august 2018, a înregistrat suma de 463,653 mln. USD (+36,54% în comparație cu aceeași perioadă a anului 2017). După valoarea volumului schimburilor comerciale, Republica Federală Germană se situează pe locul 4 printre principalii parteneri comerciali mondiali ai Republicii Moldova, cu o pondere de 8,49% în comerțul total al RM.