Până la sfârșitul anului în circulație vor apărea monedele de 5 și 10 lei. Acestea vor fi utilizate în paralel cu bancnotele care au aceeași valoare nominală.

Șeful Direcției operațiuni cu numerar din cadrul BNM, Corneliu Melnic, a declarat pentru Deschide.MD că „în luna decembrie 2018 monedele de 5 și 10 lei vor fi deja la bănci”, asta numai după ce instituțiile bancare vor face solicitări pentru a schimba numerarul. 

Aceeași sursă a adăugat că nu există niciun impediment ca monedele respective să nu fie puse în circulație. 

-------------------------------------- La 28 februarie, Banca Națională a anunţat că pune în circulație monede metalice cu valoarea de 1, 2, 5 și 10 lei. Bancnotele de hârtie de 1, 5 și 10 lei vor circula în parale cu monedele, până la epuizarea stocurilor existente.