Ion Chicu, secretarul de stat al Ministerului de Finanțe a publicat un tabel în care sunt reprezentate datele intrării în vigoare a principalelor prevederi din pachetul de legi privind amnistia de capital.

Potrivit tabelului, începând cu 1 octombrie 2018 vor intra în vigoare prevederile noi privind cota unică de 12% la impozitul pe venitul persoanelor fizice, scutirea personală majorată şi reducerea contribuţiilor sociale pentru angajator.

Începând cu aceeași dată, va intra în vigoare şi reglementările noi în domeniul serviciilor de taxi, dar şi modificările în domeniul administrării fiscale.

„Acum, cand toată lumea bună a înțeles (sper) ce prezintă în realitate pachetul de reforme fiscale, despre care am incercat să mă tot dau cu părerea aici și nu numai, dar și după ce a devenit cunoscută poziția Președintelui țării privind promulgarea acestor legi, cred că ar fi bine să venim și cu o informație privind termenul de intrare în vigoare a celor mai importante elemente ale pachetului de legi. În tabelul de mai jos este reflectată informația respectivă. Succes tuturor în implementarea reformelor. p.s. Și, da, de la 1 octombrie în țară este interzisă vânzarea plicurilor - toată ”corespondența” (aproape) exclusiv prin carduri”, a scris Ion Chicu, secretarul de stat al Ministerului de Finanțe pagina sa de facebook.

Acum câteva zile, președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu Anna Akhalkatsi, director de țară al Băncii Mondiale în Moldova și Volodymyr Tulin, reprezentant Rezident al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Andrian Candu a anunțat despre deschiderea autorităților pentru examinarea analizei de impact pe care partenerii urmează să o facă pentru reforma fiscală, stimularea fiscală și declararea voluntară adoptate recent de Parlament.
 
Reprezentanții FMI și BM au menționat dinamica proiectelor investiționale. Președintele Parlamentului, în context, a mulțumit pentru susținere și faptul că asistența celor două instituții internaționale este conexă cu priorităţile autorităților.
 
Amintim că după ce Legislativul a adoptat în două lecturi un pachet de legi care se referă la reforma fiscală, atât Fondul Monetar Internațional, cât și Banca Mondială, s-au arătat îngrijorate de adoptarea noii legi.

„Opinia preliminară a experților FMI este că pachetul legislativ de modificări bugetar-fiscale și măsuri de amnistie a capitalului, aprobat de curând, nu se aliniază la obiectivele programului susținut de FMI. La concret, măsurile adoptate vor spori caracterul regresiv al sistemului fiscal, vor reduce gradul de conformare fiscală și vor expune sistemul bugetar-fiscal unor riscuri semnificative. Experții FMI analizează la moment implicațiile pachetului de măsuri adoptat, în baza informațiilor ce parvin”, se arăta într-un comunicat emis de FMI.
 
Și Grupul Băncii Mondiale se declara profund îngrijorat de pachetul cu privire la inițiativele fiscale. „Acesta poate submina angajamentul Guvernului Republicii Moldova de a lupta împotriva corupției și ar putea avea un impact negativ asupra achitării impozitelor, ceea ce va conduce la riscuri fiscale semnificative. Pachetul este incompatibil cu programul de reformă a politicilor susținut de Grupul Băncii Mondiale. Banca Mondială va continua să evalueze consecințele pachetului adoptat, pe măsură ce vor fi disponibile mai multe detalii”, se scria într-un comunicat emis de Banca Mondială.
 
Ulterior Andrian Candu a spus că partenerii externi s-au grăbit atunci când au criticat și au exprimat îngrijorări în privința amnistiei capitalului. Președintele Parlamentului a afirmat că legea ține cont de toate rigorile și directivele UE privind combaterea spălării banilor și opiniile exprimate până acum au fost lansate fără a fi studiat și înțeles documentul votat.