(DOC) Guvernul a aprobat. Ambasada SUA își va construi sediu pe terenul fostului Stadion Republican

18/07/2018 16:47

Foto: agora.md

Guvernul a aprobat astăzi un proiect de hotărâre de Guvern prin care terenul fostului Stadion Republican va fi transmis cu titlul oneros ambasadei SUA în Republica Moldova. Astfel pe locul Stadionului Republican va fi construit noul sediu al Ambasadei SUA la Chișinău.

Executivul a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 18 iulie, desființarea terenului cu suprafaţa de 5, 1814 ha din str. Tighina, 12, municipiul Chişinău și transmiterea acestuia cu titlul de oneros Statelor Unite ale Americii.

Conform proiectului de lege, Guvernul va asigura determinarea valorii bunului imobil și va negocia prețul și semnarea contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil.

-------------------------------------------------- Amintim că vicepreședintele PPDA, Alexandru Slusari a declarat astăzi pentru Deschide.MD că Guvernul tranzacţionează netransparent şi fără consultări publice Stadionul Republican. Iar proaspătul vicepreşedinte al PLDM Ion Terguţă i-a sugerat Executivului să le propună americanilor actualul sediu al Partidului Democrat, după ce îl va fi „confiscat” în prealabil, ca fiind „extrem de spaţios şi foarte bine securizat”. Ulterior Partidul Acțiune și Solidaritate ne-a oferit comentariul solicitat mai devreme spunând că regretă modul în care autorităţile au luat decizia de desfiinţare a Stadionului Republican, fără să fi efectuat consultări publice. Totodată,aceștia s-au arătat încrezători că Ambasada SUA va pune în valoare specificul zonei și va ține cont de interesele locuitorilor municipiului Chişinău.

× Aboneaza-te la fluxul de stiri Deschide.MD pe telefonul tau mobil
Ai depistat o eroare în text?  Selecteaz-o  și apasă combinația de taste CTRL + ENTER