Cu 4 zile înainte de încheierea perioadei de subscriere, oferta producătorului de vinuri Purcari Winneries are plasamente de peste 50 milioane de lei românești ( aproape 11 milioane de euro), pentru un volum aproape dublu față de pachetul pus în vânzare, iar așteptările sunt pentru un succes și pe segmentul investitorilor instituționali.

Oferta Purcari Winneries (WINE) intră în linie dreaptă, ultima zi de subscriere fiind pe 8 februarie, iar interesul este destul de ridicat pentru o companie care activează în sectorul de consum, slab reprezentat la Bursa de Valori București, scrie profit.ro.

În prima săptămână de subscrieri s-au strâns în sistemul bursei 991 de ordine pentru cumpărarea a 1,81 milioane acțiuni ale companiei „Purcari Wines”.

Cum plasamentele se realizează la prețul maxim de 28,00 lei românești/acțiune (aproxinativ 6 euro/acținue) , valoarea totală a subscrierilor se ridică la 50,75 milioane lei românești ( aproape 11 milioane de euro).

Cum, în mod tradițional, unii investitori dedicați introduc ordine de pe mai multe conturi, nu este exclus ca numărul acționarilor să nu fie mai mare de 300-500 de persoane, la acest moment.

Oferta Purcari are potențialul de a oferi creștere a valorii pentru investitori prin optimizarea mixului de produse aduse pe piață, spun reprezentanții companiei din R. Moldova, care consideră că oferta până la final va fi suprasubscrisă de 3-4 ori pe tranșa de retail și cred că se va închide fără probleme și pe segmentul investitorilor instituționali.

Amintim că producătorul autohton de vinuri Purcari Wineries a lansat, în perioada 29 ianuarie - 8 februarie, o ofertă publică pentru listarea la Bursa de Valori București, prin care compania vrea să vândă 49% din acțiunile proprii prin ofertă publică.