Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, va întreprindre o vizită de lucru în România, în perioada 12 – 13 octombrie curent, unde va participa la sesiunea a X-a a Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică între două state, precum și la Forumul "Excelență în business", organizat de Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova – România.

În cadrul Comisiei mixte moldo-române de colaborare economică vor fi discutate aspectele colaborării bilaterale în diferite domenii, inclusiv comerț, industrie, energetică, agricultură, transporturi, etc, precum și extinderea cooperării transfrontaliere, privind protecția consumatorului, turism și altele. Vicepremierul Octavian Calmîc, în cadrul reuniunii, va avea o întrevedere bilaterală cu Harry-Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat al Românei, co-președinte al Comisiei din partea autorităților de la București.

La Forumului "Excelență în business", care are drept scop implicare activă a business-ului în dezvoltarea colaborării reciproc avantajoase dintre două state, ministrul Economiei și Infrastructurii va avea un șir de întrevederi bilaterale, inclusiv cu omologul său, Gheorghe Șimon, ministrul Economiei al României, reprezentanți ai diferitor instituții financiare și asociații de business din România și regiune, etc.