Grupul francez Diam International examinează posibilitatea deschiderii în Republica Moldova a unei fabrici de producere a elementelor de design publicitar pentru rețelele de magazine în vederea promovării mărfurilor comercializate. Declarația a fost făcută de directorul general al Grupului Diam International, Benjamin Bullmer, în cadrul întrevederii cu ministrul Economiei şi Infrastructurii, viceprim-ministrul Octavian Calmîc.

Potrivit oficialului francez, în urma examinării oportunităților oferite de statele din regiune, conducerea Grupului Diam International a identificat Republica Moldova drept stat cu cele mai atractive oportunități de investiții din regiune, cu un potențial de dezvoltare în viitor, este menționat într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei.

„Mai mult, Republica Moldova, la moment, este unica țară care oferă posibilități de comerț liber, atât cu piața comunitară, cât și cu cea din spațiul CSI, lucru foarte important pentru Grupul nostru de companii, lider mondial în elaborarea și producerea de materiale POS”, a accentuat Benjamin Bullmer.

Proiectul presupune construcția unei fabrici cu circa 100 de locuri de muncă, angajaţii urmând să fie instruiţi la una dintre fabricile din Turcia ale Grupului amintit. La moment, Diam International are 25 de locații de producere în 21 de state ale lumii, la care activează peste 2000 de angajați.

Vicepremierul Octavian Calmîc a salutat decizia Grupului Diam International de a veni cu investiții în Republica Moldova, menționând că pe parcursul ultimului an Guvernul de la Chișinău a implementat un șir de programe și strategii pentru crearea unui climat investițional atractiv mediului de afaceri, inclusiv prin reducerea numărului organelor de control, stabilirea unor facilități vamale și fiscale pentru investitorii străini care activează în zonele economice libere sau parcurile industriale, prin reducerea numărului actelor permisive, etc.

„Prin semnarea acordurilor de liber schimb cu Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente, Republica Moldova a devenit un pod de legătură dintre vest și est, lucru care facilitează circulația liberă a mărfurilor, creșterea schimburilor comerciale dintre diferiți parteneri. Iar semnarea unor acorduri similare cu alte state din alte regiuni va oferi noi oportunități de exporturi pe piețele din alte regiuni ale globului”, a menționat ministrul Octavian Calmîc.

În context, vicepremierul Octavian Calmîc a lansat conducerii Grupul Diam International invitația de a participa la Forumul ”Moldova Business Week 2017”, care va avea loc la Chișinău în perioada 3 – 6 octombrie curent, în cadrul căruia să fie semnate contractele de colaborare și implementarea a proiectului investițional.