O misiune a Fondului Monetar Internațional, condusă de Ben Kelmanson, vine azi la Chișinău. Va fi însă o misiune de lucru, nu una de evaluare a modului în care este implementat programul cu FMI, potrivit unui comunicat de presă.

„Scopul vizitei este informarea cu privire la situația macroeconomică și discutarea politicii bugetar-fiscale, politicii monetare și altor politici relevante, în anticiparea celei de-a doua evaluări a programului, preconizate pentru toamna anului curent. La finele acestei misiuni nu va fi emisă o declarație privind concluziile făcute în urma vizitei. Astfel de vizite de lucru în afara ciclului standard de evaluări de program fac parte din practica uzuală a FMI, când este vorba de țările ce au programe susținute de FMI”, mai este menționat în comunicatul Fondului. 

Consiliul de Directori Executivi al FMI a aprobat, la 7 noiembrie 2017, Acordul cu Republica Moldova, în valoare de 178,7 milioane de dolari SUA, finanțat prin Mecanismul de finanţare extinsă (EFF) și Mecanismul extins de creditare (ECF).

Fondul a aprobat un acord pe trei ani cu Republica Moldova, finanțat prin două instrumente de creditare: Mecanismul de finanțare extinsă și Mecanismul extins de creditare. Acordul are ca scop susținerea programului de reforme economice și financiare ale statului.

Astfel, Republica Moldova a obținut acces la o sumă totală de circa 178,7 milioane de dolari SUA sau 75 la sută din cota Republicii Moldova la FMI.