O misiune a Fondului Monetar Internațional condusă de Ben Kelmanson vine luni la Chișinău. Potrivit unui comunicat de presă, Aceasta va fi o vizită de lucru și nu o misiune de evaluare a implementării programului cu FMI.

„Scopul vizitei este informarea cu privire la situația macroeconomică și discutarea politicii bugetar-fiscale, politicii monetare și altor politici relevante, în anticiparea celei de-a doua evaluări a programului, preconizate pentru toamna anului curent. La finele acestei misiuni nu va fi emisă o declarație privind concluziile făcute în urma vizitei. Astfel de vizite de lucru în afara ciclului standard de evaluări de program fac parte din practica uzuală a FMI când este vorba de țările ce au programe susținute de FMI”, mai este menționat în comunicatul Fondului. 

------------- Amintim că acum cinci zile guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Sergiu Cioclea și ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, au avut mai multe întrevederi de rang înalt cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional în marja conferinței regionale „Relansarea convergenței în Europa Centrală și de Sud-Est" desfășurată la Dubrovnik, Croația.