Contractele între SA „Energocom” și Centrala de la Cuciurgan (MGRES) privind livrarea energiei electrice malului drept au fost semnate în defavoarea R.Moldova. De această părere este fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, care a analizat contractele și anexele semnate de cei doi agenți economici și publicate astăzi de vicepremierul Andrei Spînu.

Potrivit lui Slusari, după semnarea ultimului contract din 3 decembrie 2022, conducerea Energocom ar trebui să fie urmărită penal pentru recunoașterea Transnistriei.

În preambulul ultimului contract Energocom recunoaște că Termocentrală din Cuciurgan exportă energia electrică în R.Moldova. Apropo, în acordurile precedente aceasta formulare anticonstituțională lipsește. Ancheta urmează să stabilească circumstanțele apăriției clauzei respective”, a scris politicianul.

Un alt aspect la care se referă fostul vicespeaker ține de „responsabilitatea părților”. Mai exact, precizează el, în cazul în care Energocom întărzie achitarea energiei electrice livrate mai mult de 3 zile, se calculează penalitatea: „Totodată, contractul nu prevede nicio sancțiune pentru Centrala din Cuciurgan pentru sistarea sau reducerea a energiei electrice furnizate, atunci cănd dorește ea sau cei de la Moscova”.

Sper foarte mult că în scurt timp experții se vor expune punctual pe toate aspectele tehnice și juridice ale documentelor publicate și aștept că contractele respective vor trezi un interes sporit din partea Procuraturii”, a adăugat el.

Amintim că Andrei Spînu a publicat contractele semnate dintre SA „Energocom” și Centrala de la Cuciurgan pe parcursul anului 2022.

Deschide și: DOC // Contractele între MGRES și Energocom, publicate