CSE a decis: Premier Energy și FEE Nord, obligate să prezinte noile tarife la energia electrică

Comisia pentru situații Excepționale a obligat „Premier Energy” și „Furnizarea Energiei Electrice Nord” (FEE Nord) să înainteze către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, în termen de o zi lucrătoare de la data semnării noilor contracte de procurare a energiei electrice, cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice în contextul obligației de serviciu public. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței din această seară.
Totodată, ANRE va examina și va aproba, în termen de 3 zile lucrătoare, prețurile reglementate pentru furnizarea energiei electrice în contextul obligației de serviciu public pentru „Premier Energy” FEE Nord, cu aplicarea acestora începând cu data de adoptării deciziei de către consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
La fel, CSE a decis ca, prin derogare de la prevederile legislației, Agenția de Mediu va emite, în termen de 1 zi lucrătoare de la depunerea cererii de către „Uzina Metalurgică Moldovenească”, actul permisiv „Autorizația de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe” cu valabilitatea până la 31 decembrie 2022. Totodată, Agenția de Mediu va emite, în termen de 1 zi lucrătoare de la depunerea cererii de către „Uzina Metalurgică Moldovenească”, și actul permisiv „Autorizația de mediu pentru gestionarea deșeurilor” cu valabilitatea până la 31 decembrie 2022.
Amintim că vicepremierul Andrei Spînu a anunțat astăzi despre faptul că CSE se întrunește astăzi în ședință pentru a adopta mai multe decizii, inclusiv pentru a revedea tariful la energie electrică. Conform calculelor preliminare, tariful la energie electrică ar urma să scadă cu 25% și va constitui în jur de 4 lei.