Comunitatea Energetică Europeană salută contractul de furnizare a electricității dintre Energocom și Centrala de la Cuciurgan (MGRES). Potrivit unui comunicat de presă al instituției, „în aceste vremuri grele de iarnă, acest aranjament va permite clienților din Moldova să aibă acces la energie electrică la prețuri accesibile”.

La fel, Secretariatul Comunității de asemenea apreciază eforturile Guvernului de diversificare a surselor de energie și reformelor de guvernanță realizate în ultimele luni.

Reformele ulterioare în conformitate cu normele Comunității Energiei și integrarea în sistemul și piețele europene trebuie să rămână o prioritate și în viitor”, precizează reprezentanții comunității.

Amintim că Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES Cuciurgan pentru luna decembrie. Totodată, părțile au convenit să analizeze opțiunea prelungirii contractului pentru perioada ianuarie - martie 2023.

Deschide și: Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES Cuciurgan pentru luna decembrie

Ulterior, Andrei Spînu a precizat că această decizie a fost luată cu un singur scop - să țină R. Moldova conectată la electricitate, gaz, căldură și să avem cel mai mic tarif posibil.

Deschide și: Spînu vine cu explicații după ce a fost criticat pentru decizia de a livra Tiraspolului gazul rusesc: Malul drept nu va achita pentru gaz