R. Moldova a încălcat în repetate rânduri termenii de plată pentru gazele naturale livrate de Gazprom, așa că gigantul energetic rus ar putea să rupă contractul în orice moment. Declarația a fost făcută de Gazprom după ce autoritățile de la Chișinău s-au plâns că volumul livrărilor a fost micșorat.

Gazprom a explicat și de ce livrează doar 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi în loc de 8,06 de milioane de metri cubi. Potrivit companiei energetice, de vină ar fi partea ucraineană, care a refuzat să transport gazul rusesc.

Gazprom amintește și că până acum nu a fost semnat un acord cu privire la soluționarea problemei datoriei istorice. ”De aceea, Gazprom își rezervă dreptul de a rezilia în orice moment contractul de livrare a metanului”.

Ucraina, deocamdată, nu a comentat acuzațiile Gazprom cu privire la refuzul de a transporta gazul rusesc.

Amintim că, azi dimineață, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a acuzat Gazprom că nu-și respectă contractul încheiat cu Moldovagaz și va livra un volum cu 30% mai mic de gaze decât cel solicitat, așa că R. Moldova va stoca gaze în România și Ucraina pentru a fi pregătită în cazul unor situații neprevăzute.

Deschide și: Spînu: Se repetă situația de anul trecut, Gazprom scade livrările de gaze. Facem stocuri în România și Ucraina