Începând cu 1 octombrie, R. Moldova va cumpăra gaze naturale de la Gazprom cu aproximativ 1031 de dolari pentru mia de metri cubi. Declarația a fost făcută de președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, pe canalul său de Telegram. Potrivit lui, livrările de gaze naturale în cantitate de 5,7 milioane de metri cubi zilnic se efectuează în regim obișnuit.

Astfel, prețul de achiziție va scădea cu aproximativ 850 de dolari, în luna septembrie mia de metri cubi ajungând să coste 1880 de dolari. Ceban a declarat însă în cadrul unui interviu că acest lucru nu va permite însă o micșorare a tarifului pentru consumatorii casnici, întrucât au fost acumulate devieri de casă în ultima perioadă, care trebuie închise.

De aceea, potrivit lui, scăderi ale tarifului pentru consumatorul final nu sunt prevăzute până în primăvară.

Amintim că, începând cu ziua de azi, în Moldova intră în vigoare noile tarife la gaz. Astfel, consumatorii casnici vor achita 29,27 lei pentru un metru cub de gaz.

Aseară, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat că Gazprom va livra un volum redus de gaze naturale pentru R.Moldova în luna octombrie. 

Deschide și: Gazprom nu-și onorează obligațiile contractuale // Andrei Spînu: Se repetă situația din luna octombrie a anului trecut