Distribuirea plăților salariale de către autoritățile publice ar putea fi efectuată prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice „MPay”, după modelul distribuirii prestațiilor sociale. Această modalitate va contribui la reducerea efortului operațional al instituțiilor publice printr-o automatizare mai mare a activităților aferente efectuării plăților salariale, dar și la micșorarea cheltuielilor legate de aceste operațiuni. Membrii Comisiei economie, buget și finanțe au aprobat raportul la proiectul de modificare a Legii salarizării și Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Potrivit unuia din autorii proiectului, deputatul Dumitru Alaiba, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, adoptarea modificărilor va dinamiza tehnologizarea proceselor de distribuire a plăților salariale și celor sociale. În țări mai avansate deja există bănci doar virtuale, care prestează servicii de plăți pentru cetățeni de la distanță, în mod rapid, sigur și comod, a menționat deputatul. Totodată, aplicarea noului model de distribuire a plăților salariale va contribui la sporirea competitivității și la diversificarea ofertei în domeniul serviciilor de plată. 

Distribuirea salariilor la conturile de plăți ale salariaților de către unitățile bugetare prin intermediul „MPay” ar urma să fie obligatorie. La ora actuală, sunt distribuite prin „MPay” 26 de tipuri de prestații sociale, prin intermediul tuturor celor 11 bănci comerciale care activează în Republica Moldova, al întreprinderii „Poșta Moldovei” și al unui prestator nebancar.

Membrii Comisiei economie, buget și finanțe au convenit să solicite suplimentar opinia Băncii Naționale a Moldovei pe marginea PROIECTULUI propus, după care acesta va fi transmis spre dezbateri în plen.