Potrivit unui comunicat de presă al companiei, SA „Energocom” a devenit membru afiliat al Bursei Române de Mărfuri (BRM) şi va putea să tranzacționeze pe piețele administrate de BRM. Astfel, compania va putea participa la Piața Spot, precum și la Piața Produselor Standardizate pe Termen Mediu și Lung prin intermediul Platformei de tranzacționare, atât în Republica Moldova, cât și în România, achiziționând gaze naturale la preț de piață, în mod transparent, în conformitate cu cele mai bune practici europene în domeniu.

În vederea îndeplinirii obligației de asigurare a securității furnizării gazelor naturale, în special în condițiile crizei energetice existente, SA Energocom este în proces de achiziție și stocare a gazelor naturale atât în Republica Moldova cât și în România”, se menționează în comunicat.

Compania precizează că, în tendința sa de activitate la bursă, următorul pas pentru SA Energocom îl reprezintă Bursa energetică ucraineană și OPCOM - operatorul pieței de energie electrică și de gaze naturale din România.