R. Moldova va primi o finanțare suplimentară de 63 de milioane de dolari, sub formă de grant, din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii. Guvernul de la Chișinău a aprobat astăzi proiectele privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării a două amendamente la Acordul de asistență pentru consolidarea democrației participative și la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană, al căror termen de implementare este 31 decembrie 2025, transmite IPN.

Amendamentul la Acordul de asistență pentru consolidarea democrației participative prevede oferirea unei finanțări adiționale în valoare de 16,7 milioane de dolari. Astfel se majorează valoarea totală a Acordului până la 113 milioane de dolari. Resursele financiare vor fi utilizate pentru sporirea implicării cetățenilor, consolidarea receptivității instituțiilor publice și reducerea vulnerabilității instituțiilor și proceselor democratice.

Valoarea Acordului de asistență privind obiectivul de dezvoltare pentru creșterea economică durabilă ancorată în integrarea europeană va fi suplimentată cu 46,3 milioane de dolari. Alocarea acestor resurse va majora fondurile totale angajate până în prezent în baza Acordului la 153,2 milioane de dolari, asistență nerambursabilă. Resursele financiare vor fi utilizate pentru sporirea accesului la piața Uniunii Europene și alte piețe internaționale și creșterea competitivității în sectoarele transformatoare.