Aproximativ 70 la sută din roada de floarea-soarelui din sudul R. Moldova a fost pierdută din cauza secetei din acest an. Declarația a fost făcută de producătorii locali în timpul unei întrevederi cu ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, care a efectuat joi o vizită de lucru în Taraclia, Ceadîr-Lunga și Comrat.

Agricultorii au declarat că ar putea întâmpina dificultăți la asigurarea cu material semincer pentru culturile de câmp. Producătorii au manifestat îngrijorare față de situația existentă, deoarece au stabilite termene de rambursare a creditelor. În acest sens, i-au solicitat ministrului să identifice soluții pentru reeșalonarea ratei la dobânzi și pentru revizuirea accizelor la motorină pentru producătorii mari.

La rândul său, Vladimir Bolea a menționat că agricultura trebuie să fie profitabilă și să devină o verigă importantă în economia R. Moldova.

Pentru sporirea eficienței economice și a competitivității, producătorii trebuie sa obțină valoare adăugată, nu doar să comercializeze materia primă. Trebuie să procesăm ceea ce creștem și atunci vom fi competitivi. Totodată, este absolut necesar să orientăm investițiile în sisteme de irigare, să sporim cooperarea între producători și să intensificăm implementarea tehnologiilor performante. Depunem tot efortul pentru a asigura securitatea alimentară a țării. În acest an vom dubla cantitățile de grâu în rezerva de stat. În scopul susținerii sectorului zootehnic, în curând vom acorda subvenții per litru de lapte. Ministerul creează politici și condiții pentru ca producătorii să-și dezvolte afacerile, însă producătorii trebuie sa devină membri unei Asociații de profil pentru a soluționa problema comercializării producției agricole” a declarat Vladimir Bolea.

El a vorbit și despre importanța restabilirii și dezvoltării sistemului de irigație, notând că aceasta este una dintre prioritățile Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.