O delegație oficială a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei a României, în frunte cu președintele instituției, Dumitru Chiriță, întreprinde o vizită de lucru la Chișinău. Pe parcursul zilei de azi, oficialii de la București au avut o întrevedere cu colegii din cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a R.Moldova, cu care au discutat mai multe subiecte ce țin de intensificarea cooperării bilaterale.

Potrivit unui comunicat al ANRE de la Chișinău, părțile au discutat și subiectele cu privire la preluarea celor mai bune practici în reglementarea sectorului energetic și implementării standardelor europene în domeniile de responsabilitate, precum și identificarea soluțiilor pentru provocările curente cu care se confruntă R. Moldova, generate de războiul din Ucraina și instabilitatea regională.

În cadrul ședinței, directorul general al ANRE a R.Moldova, Veaceslav Untila, a apreciat înalt extinderea colaborării dintre cele două instituții, care, potrivit lui, este una benefică și va duce la îmbunătățirea performanțelor și la reglementarea piețelor energetice în conformitate cu cerințele europene. În contextul recentelor evoluții în procesul de obținere a statutului de candidat UE, cooperarea interinstituțională urmează să treacă la un alt nivel calitativ și cu o intensitate sporită, susține șeful Agenției.

La rândul său, Dumitru Chiriță, a reiterat disponibilitatea și deschiderea părții române pentru oferirea suportului necesar în procesul implementării angajamentelor asumate de R. Moldova în realizarea deplină a Pachetului III Energetic. Oficialul român a salutat și obținerea de către R. Moldova a statutului de candidat UE și a estimat că experiența României, care deja a parcurs acest drum, va fi de un real folos.

În cadrul discuțiilor, părțile au decis să elaboreze un plan de acțiuni pentru perioada următoare, în baza Programului de Cooperare și Asistență dintre ANRE a R.Moldova și ANRE a României.

În următoarele zile, experții români vor participa la mai multe ședințe de lucru unde vor fi discutate prioritățile de cooperare și schimbul de experiență privind:

  • reglementarea sectorului energiei electrice și regenerabile;
  • reglementarea sectorului gaze naturale;
  • activitatea de licențiere, monitorizare și control.

Pe parcursul vizitei, delegația ANRE a României va avea întrevederi cu conducerea Parlamentului, Guvernului și altor instituții guvernamentale.

De menționat că oficialii români se află în R.Moldova la invitația Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Ei se vor afla la Chișinău în perioada 3-6 iulie.