Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) vor beneficia de sprijin financiar nerambursabil, mentorat și suport informativ pentru digitalizarea afacerilor. Programul guvernamental de transformare digitală a IMM a fost lansat, astăzi, de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM (ODIMM), în parteneriat cu Proiectul Tehnologiile Viitorului și urmează a fi implementat cu finanțarea Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) și Agenția Suedeză de Dezvoltare.

Prezentă la eveniment, prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat că, în ciuda crizelor regionale și situației economice dificile din țară, Guvernul a identificat resursele necesare pentru politici de suport ai antreprenorilor și a aprobat Programul care, pe lângă accesul la granturi, va facilita transferuri de expertiză și bunele practici către beneficiari. Astfel, Programul va oferi o abordare integrată de susținere a IMM, prin introducerea unor instrumente digitale, în scopul dezvoltării productivității și competitivității întreprinderilor locale. În consecință, va crește volumul de investiții în economia națională, vor fi atrase mijloacele financiare externe, iar businessul din Republica Moldova se va transforma după modelul european.

„Acum, când am obținut statutul de țară candidată și suntem nu doar vecini ai UE, ci viitori membri, avem sarcina de a deveni mai competitivi și mai moderni. Să ajungem în dezvoltarea noastră economică statele UE și să demonstrăm că putem nu doar beneficia de statutul de membru, dar și contribui la dezvoltarea întregii Uniuni Europene. În acest sens, contăm pe atingerea tuturor obiectivelor Programului, crearea unor noi locurilor de muncă și creșterea productivității beneficiarilor. Vă asigur, că vom continua finanțarea unor astfel de practici pozitive. Vom putea ieși cu succes din crize doar dacă vom investi în agenții noștri economici, în digitalizarea activității lor și dezvoltarea de noi practici. Împreună muncim, investim și ne integrăm în UE”, a spus Natalia Gavrilița.

Printre obiectivele programului se numără eficientizarea proceselor de producere și vânzare, dezvoltarea comerțului electronic, implementarea practicilor de afaceri prietenoase transformării digitale, facilitarea procesului de reducere a circulației monedei fizice și dezvoltarea serviciilor de curierat.

Beneficiarii Programului urmează a fi selectați în bază de concurs, cu respectarea condițiilor de eligibilitate. Contribuția beneficiarului va constitui minimum 30% din valoarea proiectului investițional, iar suportul financiar nerambursabil în cadrul Programului este de maximum 70% din valoarea proiectului investițional, oferit în două tranșe. Acesta nu va depăși 250 mii de lei pentru întreprinderile micro și 500 mii de lei pentru întreprinderile mici și mijlocii. Pentru implementarea Programului în anul 2022, bugetul prevăzut de ODIMM este de 30 milioane de lei.

Termenul de implementare a Programului este de 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire în baza mijloacelor financiare suplimentare disponibile.