Peste 300 de mii de chișinăuieni urmează să achite impozitul pentru bunurile imobiliare. Potrivit legislației, taxele sunt achitate până pe 30 iunie curent, transmite MOLDPRES.

Solicitată de agenție, șefa Direcției colectarea impozitelor și taxelor locale, Cristina Vizitiu, a specificat că banii sunt încasați în bugetul local. „Conform legislației, avizele de plată sunt expediate până pe 15 iunie, însă ne străduim să o facem până la mijlocul lunii mai, astfel încât cetățenii să reușească să achite impozitul până la data indicată. De obicei, taxele sunt achitate de circa 85% din contribuabili. În acest an, cotele impozitului au rămas la fel”, a spus Cristina Vizitiu.

Acesta este al doilea an consecutiv când cetățenii nu mai beneficiază de o reducere de 15% la achitarea impozitului până la data de 30 iunie, în urma unei modificări legislative operate la Codul Fiscal.

Pentru neachitarea impozitului până la 30 iunie curent, se aplică penalitatea de 0, 0301% pentru fiecare zi de întârziere.

Potrivit unei decizii a Consiliului Municipal Chișinău, cota impozitului pentru bunurile imobile cu destinație locativă a fost stabilită în mărime de 0,185% din valoarea estimată în scopul impozitării, care se efectuează de către organul cadastral.

Impozitul poate fi achitat prin intermediul instituțiilor financiare sau prin intermediul serviciului „Achitarea impozitului pe bunurile imobiliare cu Aviz de plată” disponibil pe pagina www.mpay.gov.md.