„Zdob și Zdub” & Fraţii Advahov cu piesa „Trenuleţul” vor reprezenta R.Moldova la Concursul Internațional Eurovision Song Contest 2022! Anunțul a fost făcut în această seară, în urma audițiilor live.

De menționat că piesa „Trenulețul” a făcut furori încă de la lansare. Ea reprezintă o combinație de muzică rock și folclor. Scenariul clipului prezintă călătoria mai multor persoane spre București, însoțite de muzica orchestrei fraților Advahov. De la lansarea piesei, de pe 10 decembrie 2021, până astăzi, piesa a adunat pe Youtube peste un milion și jumătate de vizionări.

Piesa a fost lansată cu câteva zile înaintea reluării circulației trenului Chișinău-București și a fost interpretată direct în gara feroviară de la Chișinău în ziua reluarii circulației trenului

Precizăm că în cadrul concursului au fost depuse 28 de dosare. Eurovision Song Contest se va desfăşura în acest an la Torino, Italia. Semifinalele vor avea loc în 10 şi 12 mai, iar marea finală în data de 14 mai.