Fântâna din fața casei părintești a regretatei Primadone a Operei Naționale, Maria Bieșu, din satul Volintiri, a fost renovată cu surse din bugetul local și cu suportul Consiliului raional Ștefan Vodă, transmite MOLDPRES.

Lucrările de reparaţie a fântânei s-au estimat la 98 400 lei. Consiliul raional a alocat 53 400 de lei, iar contribuţia Primăriei Volintiri a constituit 45 de mii de lei.

„Fântâna a fost sfințită cu prezența locuitorilor din comunitate. Izvoarele de apă ne dau viață, iar noi trebuie să le protejăm și să le transmitem urmașilor curate și îngrijite. Totodată, trebuie să ne ţinem minte consătenii remarcabili, care au dus departe în lume numele satului nostru, fiind o carte de vizită a localităţii”, au afirmat surse de la Primăria Volintiri.

Maria Bieșu s-a născut la 3 august 1935, în satul Volontiri, judeţul Cetatea Albă, România (în prezent satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova), în familia lui Luca și Tatiana Bieșu. A decedat la 16 mai, 2012, în urma unei boli incurabile. A rămas Primadona Operei Naționale, este Artistă a Poporului, laureată a Premiilor de Stat, cavaler al “Ordinului Republicii", deţinătoare a Ordinului Naţional “Steaua României". A fost profesor universitar, academician, Doctor Honoris Causa.