Ministrul Culturii Sergiu Prodan a venit cu un șir de clarificări privind situația în teatre. Declarațiile lui Prodan vin după ce presa a scris că ministrul ar considera că „este mai bine ca actorii să plece decât să se îmbolnăvească de COVID-19”. Ministrul a explicat că fraza a fost ruptă din context, denaturând conținutul declarațiilor. Astfel, Sergiu Prodan țihne să introducă puțină claritate la tema teatrelor și măsurile anti-Covid.

„1. În primul rând despre actorii, care depun cereri de plecare din teatru, fapt, declarat în presă de către doamna Gabriela Lungu, directoarea Teatrului Municipal de Păpuși „Guguță”. Și domnul Sandu Grecu a semnalat despre situația grea pe timp de pandemie a Teatrului “Satiricus”, la fel teatru municipal. Îmi pare rău de situația dezastruoasă creată în aceste teatre, dar din păcate Ministerul Culturii nu poate influența în niciun fel salarizarea actorilor din teatrele municipale, responsabilitatea în acest sens revenind în exclusivitate Primăriei.
 
2. La începutul lunii septembrie Ministerul Culturii a organizat consultări cu toți directorii teatrelor, sălilor de concert, dar și cu organizatorii de evenimente culturale în aer liber, în care s-a discutat despre funcționarea instituțiilor teatral-concertistice pe perioada creșterii noului val pandemic. Majoritatea au optat pentru funcționarea la capacitate maximă a sălilor, cu obligativitatea prezentării de către spectatori a unuia din cele patru acte confirmative (vaccinare, recuperare, test anticorpi pozitiv, sau test Covid negativ). În septembrie s-a lucrat anume așa.
 
3. Septembrie a fost o lună în care toate teatrele și sălile de concert au deschis stagiunile. O bună parte din ele s-au deschis cu premiere. La Chișinău a avut loc Festivalul Internațional de Operă și Balet “Maria Bieșu”, Reuniunea Teatrelor Naționale Românești de pe ambele maluri ale Prutului, s-au deschis muzeele. Sala Dadiani a Muzeului Național de Artă, proaspăt renovată, s-a deschis cu Bienala Internațională de Pictură cu participarea artiștilor plastici din 35 de țări. Sala cu Orgă, Filarmonica Națională (găzduită temporar de Palatul Republicii), de fapt toate instituțiile teatral-concertistice și muzeistice din subordinea Ministerului Culturii au activat la capacitate maximă, cu sălile pline, sau aproape pline. Măsurile antiepidemice impuse au fost respectate și tot odată, instituțiile teatral-concertistice au continuat să lucreze. Spectatorii prezentau certificate de vaccinare sau de anticorpi la intrare și purtau măști. Luna septembrie a fost o lună plină de evenimente culturale, poate prea plină pentru o perioadă pandemică. De ce teatrele municipale nu au spectatori, iar actorii acestor teatre depun cereri de plecare? Cred că este o întrebare, care trebuie adresată în primul rând Primăriei.
 
4. Din păcate, numărul de îmbolnăviri e în continuă creștere. Chișinăul a intrat în cod roșu. În octombrie sălile de teatru vor continua să lucreze, dar deja nu la capacitate maximă, ci la 50%. Spectatorii vor continua să prezinte certificate de vaccinare sau teste de anticorpi la intrare, vor purta măști și vor respecta distanța. În calitatea mea de Ministru al Culturii voi face tot posibilul să apăr drepturile oamenilor de cultură pe timp de pandemie, respectând legea și fără a supune riscului de infectare actorii, sau spectatorii.
 
5. Chiar și atunci când se lucrează la capacitate maximă, salarizarea actorilor, oamenilor de cultură, nu este nici pe departe una corectă. Rezolvarea acestei probleme ține de modificarea legislației și este una din priorități în activitatea Ministerului Culturii”, sunt explicațiile ministrului Culturii.