Celebra revistă „Timpul”, lansată pe 15 martie 1876 la București și în care a scris inclusiv Mihai Eminescu, a fost renăscută acum câteva luni în România, iar astăzi a fost anunțată și în R. Moldova.

La evenimentul de lansare a acestei reviste culturale la Chișinău au participat secretarul de stat de la Departamentul pentru Relația cu R. Moldova (DRRM), Adrian Dupu, Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, primarul Sectorului 6 din București, Ciprian Ciucu, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, reprezentanți ai echipelor de redacție de pe ambele maluri ale Prutului etc.

Mihai Vacariu, managerul „Timpului” relansat acum câteva luni în România, a declarat că deja au apărut peste 100 de reviste locale „acolo unde suntem solicitați”, adică în școli, licee, universități etc. În diaspora au fost lansate deja 15 reviste „Timpul”, iar intențiile depășesc deja câteva sute.

Redactorul-șef al ediției de R. Moldova a „Timpului”, Dumitru Crudu, a subliniat că la Chișinău mai sunt reviste culturale de calitate, însă „Timpul” se va deosebi prin faptul că va aborda inclusiv „teme oarecum tabu, care ne încurcă să mergem înainte și să ne apropiem noi, românii basarabeni, de România”.

„Una dintre aceste teme este chiar moștenirea KGB-ului. La noi nu s-a aprobat nici Legea lustrației, KGB-ul rămâne încă un subiect interzis. Dar KGB-ul continuă să lucreze și azi prin oamenii lor. Dacă suntem unde suntem, și suntem într-o stare deplorabilă, e și din cauza asta sau poate în primul rând din cauza asta, pentru că ei sunt la putere, ei confiscă revoluții, ei se prezintă de dreapta, acționează sub acoperire. Ne-am propus să investigăm această temă număr de număr, să luăm interviuri scriitoriilor care au cunoscut teroarea kaghebistă și, respectiv, să ne despovărăm de această piatră pe care o ducem de atâta timp în spate”, a declarat Dumitru Crudu.

De asemenea, revista va aborda subiecte importante pentru Basarabia, va prezenta cronici de carte și va fi inclusiv o trambulină pentru tinerii scriitori și intelectuali.

Maestrul Eugen Doga a catalogat evenimentul ca fiind „un punct de revenire la Timpul lui Eminescu”, iar Ambasadorul Daniel Ioniță i-a urat succes proiectului, arătându-se sigur că „ideea eminesciană și gândurile lui vor fi duse mai departe”.

Secretarul de stat de la Departamentul pentru Relația cu R. Moldova, Adrian Dupu, l-a citat pe Immanuel Kant, potrivit căruia „un popor fără cultură este ușor de manipulat”.

„Avem atâtea metode de manipulare, încât este nevoie ca o națiune să aibă acces la o educație de calitate și la cultură. În cadrul DRRM avem această preocupare de a apropia cele două maluri de Prut prin cultură”, a punctat Adrian Dupu.

Sursa: Ziarulnational